Un deputat USR ia atitudine pe pagina sa de Facebook împotriva modificării propuse de PSD la Regulamentul de funcționare a Camerei Deputaților.
Este vorba despre Cătălin Drulă care „încearcă să explice ticăloșenia” pe care vor să o facă Florin Iordache și Liviu Dragnea.
Redăm în acest sens postarea de pe Facebook
”Să lămurim ce înseamnă modificarea de Regulament pe care vrea PSD s-o facă pe repede înainte.
REZUMAT: Dragnea îl pune pe Iordache să schimbe o prevedere din Regulament veche de 23 de ani pentru că l-a enervat că n-a putut trece legile Justiției pe cât de repede voia. Ieri, dl. Iordache a dat niște pseudo-explicații presei după ce am descoperit schimbarea pe care vor să o facă pe șest.
La fel ca la legile Justiției este o ticăloșie maximă și aici. Profitând că domeniul e tehnic, lansează perdele de fum care pot induce dubii celor care nu sunt inițiați în tehnicalitățile Legislativului.
Încerc să explic ticăloșia pe care vor să o facă în 3 pași:
– cum stau lucrurile acum,
– de când stau așa și
– ce modificare vrea PSD să facă.
În prezent, Regulamentul prevede că fiecare amendament adus unui proiect de lege în Comisia de raport (din care fac parte în jur de 15 de deputați) se supune votului în plenul Camerei (unde sunt toți deputații) pentru a da forma finală a legii.
Este un proces logic – fiecare deputat trebuie să aibă dreptul să se pronunțe asupra unor texte care devin parte (sau nu) din lege. În Comisie se pot întâmpla majorități conjuncturale și umori de moment – multe trăsnăi pot ajunge să fie propuse în lege (=amendamente admise) sau dimpotrivă modificări foarte bune să nu fie prinse în lege (=amendamente respinse).
Plenul larg al Camerei poate corecta (pe baza argumentelor și dezbaterii) aceste lucruri. Acesta este rostul supunerii la vot a tuturor amendamentelor.
Această prevedere (art. 120 alin. 2 din prezent) este inclusă în Regulamentul Camerei Deputaților din anul 1994. (Se poate verifica aici: https://goo.gl/9u3i3C – art. 106 al Hot. 8/1994).
DECI PSD-UL VREA SĂ MODIFICE O PREVEDERE CARE ESTE DE 23 DE ANI ÎN REGULAMENT!
Pentru că i-a încurcat dlui. Dragnea planurile și n-a putut trece pe repede-înainte legile Justiției.
Ce propune dl. Iordache în modificare?
1) Să nu se mai supună decât unui singur vot toate amendamentele admise la un articol.
Acesta este un abuz. Un articol de lege poate fi foarte complex, cu multe alineate, fiecare alineat poate avea un amendament specific. Este cazul, spre exemplu, al Statutului magistraților (prima lege a Justiției).
Fiecare amendament admis trebuie discutat separat. Unele pot fi bune, altele niște trăsnăi sau ticăloșii. A le supune la vot în bloc e doar o metodă de a omorî dezbaterea și de a conduce Parlamentul ca pe un buldozer.
2) Amendamentele respinse să nu se supună votului decât dacă votul în bloc al amendamentelor admise a picat.
Aici e ticăloșia și mai mare.
În primul rând, pentru că pot exista articole care să nu aibă decât amendamente respinse. Asta înseamnă că acele amendamente nu vor mai fi niciodată supuse votului. Plenul Camerei nu mai avea nici măcar posibilitatea să se pronunțe asupra acelor modificări propuse.
În al doilea rând, amendamentele respinse, așa cum spuneam, pot fi la alte alineate ale unui articol complex decât cele admise. De ce nu ne-am pronunța prin vot asupra unui amendament respins la alineatul 11 doar pentru că, în prealabil, amendamentul admis la alineatul 3 a fost votat de plen?
N-are niciun sens! De fapt are, unul ticălos: să nu mai existe dezbatere, să nu se mai „piardă” vremea, mașinăria de vot să meargă pe repede înainte.
Mai mult, amendamentele respinse de regulă sunt ale Opoziției.
Ce rost are să le mai avem discutate și votate sub camerele TV (reamintesc că vasta majoritatea a Comisiilor nu-și transmit sau înregistrează ședințele, acolo e totul închis)? Nu mai bine trecem totul pe repede înainte?!
În concluzie, este o mizerie enormă. Încă un pas, din cei mulți mărunți pe care PSD îi face către dictatură.
Avem o regulă veche de 23 de ani care a supraviețuit tuturor majorităților de până acum? Ei, dacă îl enervează pe Dragnea o schimbăm. Că așa e la căpitanul de județ – vrerea lui e legea, de fapt.
Guvernare și legiferare prin decret, asta vrea PSD-ul. Dacă nu poate cu OUG 13 că iese lumea în stradă, schimbă tactica și trece la pași mărunți.
Totul sub norul de fum al unor pseudo-explicații („dar ce e așa de rău cu modificările? de ce e lumea supărată? etc”), o plasă în care din păcate mai cad și oameni rezonabili.
Nu – miza e una singură: controlul absolut, Justiția aservită la partid ca pe vremea doamnei Stănoiu, impunitatea celor care au jecmănit țara.
Sau mai pe șleau: hoția la putere. Ăsta le e planul.
Vor eșua dacă le rezistăm. Noi în Parlament, voi în stradă.”
