Skip to content
Politică

Un director CNADNR a fost suspendat după ce a prezentat ilegalitățile din Companie

Un director din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a fost suspendat după ce a prezentat ilegalitățile din Companie, vorbind despre activitatea companiei.

Alin Goga, directorul adjunct de investiții din CNADNR, a fost suspendat după ce a acuzat un interviu la o emisiune TV, unde a vorbit despre ilegalitățile din companie, cât și de stadiul unor lucrări importante pentru infrastructura României, informează gandul.info.

Potrivit CNADNR, angajații nu au voie să acorde interviuri și să furnizeze documente sau informații în legătură cu activitatea CNADNR în lipsa unui mandat acordat de directorul general.

„Vă spun că suntem ca la «Meşterul Manole»: ce am construit şi am plătit: 150 de milioane de euro trebuie să scoatem tot afară şi – am vorbit asta cu profesori universitari, cu absolut toată lumea – în condiţiile în care am ştiut că recepţionăm un lucru defect. A fost o pasivitate. Acum o lună de zile am fost la o altă emisiune şi după patru zile am fost chemat la DNA. Sper ca mâine DNA-ul să fie la CNADNR. Nu poate să rămână aşa. Paroxismul la care s-a ajuns în CNADNR e departe de orice închipuire. 14 miliarde de euro am primit din 2007 până în prezent. Sunt bani care s-au dus şi pe întreţinere, pe investiţii, reabilitări şi avem o reţea care e jalnică, pentru că totul porneşte din interior: 6.000 de oameni şi 10 la sută sunt ingineri de drumuri şi poduri. Acolo doar 10 la sută sunt ingineri de drumuri, într-o companie eminamente tehnică. Sunt regionale care au patru ingineri de drumuri. În condiţiile în care am angajat toate specializările exotice, găsiţi papagali de toate culorile. Fiecare director şi-a angajat toate rudele. Nu este de astăzi, se perpetuează”, a spus Goga.

Alin Goga a afirmat la finele lunii iulie, la Realitatea TV, că tronsonul de autostradă Sibiu-Orăştie ar trebui închis, în contextul în care circulaţia se desfăşoară în condiţii nesigure, iar singura soluţie rămâne reconstruirea sa. Asta în condiţiile în care au existat proiectant, consultant, inclusiv sesizări cu privire la situaţia terenului, iar traseul s-a modificat cu câteva sute de metri pe o zonă unde se produc alunecări şi este cunoscut acest lucru. În acest sens, explică Alin Goga, o dovadă în plus a situaţiei terenului fiind DN7 şi magistrala feroviară 200 care au avut probleme dintotdeauna, în zona aceea, şi în permanenţă CNADNR şi CFR au efectuat reparaţii şi, cu toate acestea, alunecările tot se produc.

Alin Goga nu se află la primul interviu în care a atacat CNADNR. În 2010, Goga declara: „Dacă lumea ar şti în România cum se cheltuiesc banii publici şi cât de prost sunt administraţi ne-ar împuşca ca pe câini, la gard”, spunea Goga, pornind de la scandalul execuţiei lucrărilor la şoseaua Transalpina.

Un alt angajat al CNADNR, Liviu Costache, este şi el cercetat disciplinar pentru că a participat la o emisiune tv din data de 4 august.

„La această emisiune şi domnul Costache a făcut afirmaţii nefondate, neadevărate, jignitoare şi calomnioase la adresa companiei şi a angajaţilor săi. Şi în acest caz, conform legislaţiei, comisia de cercetare disciplinară solicită domnului Costache probarea celor afirmate”, precizează CNADNR.

1 comentariu la “Un director CNADNR a fost suspendat după ce a prezentat ilegalitățile din Companie

  1. Papagalul asta, asa cum se autodefineste chiar el, ar trebui sa ne spuna si ce a facut pentru indreptarea situatiei in CNADNR, unde a avut functii de prim rang ani de zile, nu a fost scula de la scularie ! Inteleg acum ca vorbeste, a navalit constiinta peste el, dar si-a dat cumva demisia in semn de protest pentru toate cele prezentate, si nu am aflat noi ? Sau a ramas parte a sistemului iar acum, cand se strange funia la par, a dat constiinta navala peste el ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *