Un europarlamentar român pune degetul pe rană. Care este una dintre priorităţile Uniunii Europene şi ce trebuie făcut în acest domeniu.
Eurodeputatul PMP Siegfried Mureşan a declarat, miercuri, că întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile) sunt un element esenţial în economia UE, iar decidenţii trebuie să le încurajeze dezvoltarea şi accesul la finanţare.
„IMM-urile sunt coloana vertebrală a economiei Uniunii Europene, iar noi, ca legiuitori europeni, trebuie să vedem ce instrumente putem să le oferim acestor întreprinderi care susțin economia europeană pentru a avea acces mai ușor la finanțare și pentru a se putea dezvolta. Am auzit astăzi (joi – n.r.) în dezbatere că finanțarea este importantă, dar nu este totul. IMM-urile au nevoie și de un cadru instituțional mai bun în care să poată acționa, unul mai puțin birocratizat decât cel actual”, a afirmat Mureșan, vicepreședinte al Comisiei pentru bugete, la finalul audierii publice din Parlamentul European (PE), potrivit unui comunicat trimis, joi, PSnews.ro.
Siegfried Mureșan a condus, miercuri, prima sesiune de dezbateri a audierii publice „Bugetul UE și IMM-urile” organizate de Comisia pentru bugete a PE.
La eveniment, au luat cuvântul reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Băncii Europene de Investiții, cercetători și antreprenori.
Obiectivul dezbaterii a fost ca membrii Comisiei pentru bugete din Parlamentul European să afle direct de la persoanele implicate care sunt măsurile legislative pe care trebuie să le promoveze la nivel european pentru a facilita accesul la finanțare al IMM-urilor.
Concluziile eurodeputatului român au fost susținute și de către președintele Comisiei pentru bugete, Jean Arthuis.
„Europa are toate atuurile pentru a reuși. Problema este că încă nu funcționează așa cum ar trebui. (…) Evident, finanțarea este esențială, însă, pentru ca investitorul să se angajeze financiar, trebuie să i se îndeplinească anumite condiții. Mai avem mult de lucru pe calea simplificării și debirocratizării”, a comentat europarlamentarul francez, la finalul audierii din PE.
Întreprinderile mici și mijlocii joacă un rol central în economia Uniunii Europene. Ele reprezintă peste 98% din totalul întreprinderilor din UE și furnizează peste două treimi din locurile de muncă în sectorul privat. Totodată, IMM-urile contribuie cu peste 60% la valoarea adăugată a companiilor europene. Totuși, ele întâmpină frecvent probleme în obținerea de finanțare, îndeosebi start-up-urile, iar perioada de criză economică nu a făcut decât să îngreuneze accesul la capital al acestor companii. Din acest motiv, UE a implementat și implementează programe de încurajare a finanțării IMM-urilor din partea sectorului privat.
