Un fost secretar de stat al PNL din Ministerul Justitiei a fost adus marți dimineață la DNA.
Este vorba de fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura, care a fost adus de anchetatori, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da declaraţii într-un dosar privind fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.
Ovidiu Puţura a fost adus la DNA de ofiţeri de poliţie, cu o maşină, în jurul orei 11.00.
Surse judiciare au declarat că pe numele lui Ovidiu Puţura a fost emis un mandat de aducere la DNA, într-un dosar privind fapte de corupţie, în care urmează să dea declaraţii, potrivit mediafax.ro.
Ovidiu Puţura a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei în 24 februarie 2014, funcţie pe care o ocupa din 17 mai 2012. Anterior, Puţura (PNL) a fost judecător şi director la Direcţia de contencios administrativ din Ministerul Justiţiei.
