Un fost şi un actual viceprimar au fost găsiţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), potrivit unui comunicat trimis, joi, PSnews.ro.
ANI susţine că a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către Vasile Loghin (fost viceprimar al comunei Pâncești, județul Neamț) și Alexandru Purcaru (actual viceprimar al comunei Botoșești-Paia, județul Dolj), „ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003”.
Astfel, Loghin s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2013 – 01 iulie 2015, „întrucât a deținut, simultan cu funcția de Viceprimar al Comunei Pâncești, și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul LOGHIN VASILE PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «Funcţia de […] viceprimar […] este incompatibilă cu […] calitatea de comerciant persoană fizică»”.
La rândul lui, Purcaru s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 septembrie 2013 – 11 aprilie 2014, „întrucât a deținut, simultan cu funcția de Viceprimar al Comunei Botoșești-Paia, și calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale «EUFROSINA POPESCU», încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «Funcţia de […] viceprimar […] este incompatibilă cu […] funcţia de […] membru al consiliului de administraţie […] la instituţiile publice»”.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Alexandru Purcaru nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, mai arată ANI.
