Cristian Turcu, condamnat în urmă cu 10 ani pentru trafic de minore, a fost învestit, luni, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Vaslui. Noul consilier judeţean ALDE va face parte şi din comisia de protecţie socială, protecţie copii, învăţământ, familie, cultură, culte şi sport, informează adevarul.ro.
În vârstă de 36 de ani, Cristian Turcu a candidat pe listele ALDE la Consiliul Judeţean Vaslui pe poziţia a şasea, însă în urma rezultatelor alegerilor din 27 septembrie a ajuns să ocupe unul din cele două posturi de consilier judeţean obţinute de partid, după ce ceilalţi candidaţi, aflaţi în faţa sa, au renunţat.
Condamnat în urmă cu 10 ani pentru trafic de minore, Turcu va face parte şi din comisiile de specialitate ale CJ Vaslui, una dintre ele fiind cea de protecţie socială, protecţie copii, învăţământ, familie, cultură, culte şi sport.
Pe lângă mandatul de consilier judeţean, Turcu activează şi ca funcţionar în cadrul CJ Vaslui, fiind consilierul personal al vicepreşedintelui CJ Vaslui, Dan Marian.
În 2010, Cristian Turcu a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce a racolat două surori minore, pe care ulterior le-a vândut cu 1.000 de euro unui proxenet, în scopul exploatării sexuale în Italia.
Acesta a obţinut reabilitarea în urma condamnării pentru trafic de minore, după ce în 2016 a înaintat o solicitare de reabilitare Tribunalului Vaslui. Astfel, din 2016 cazierul său este curat.
Deşi condamnarea este una recentă şi cât se poate de reală, Cristian Turcu a evitat în timpul campaniei electorale să îşi asume public trecutul infracţional, acuzând că de fapt ar fi victima unor atacuri politice din partea celor de la PNL, afişându-şi cazierul ”curat”.
