Un general francez este pasibil de închisoare pentru că a protestat faţă de numarul de refugiati din Calais. Fostul comandant al Legiunii Straine Cristian Pichemal a fost arestat după ce ce a ținut un discurs în fața susținătorilor PEGIDA, o mișcare de extremă dreaptă anti-imigratie, în timpul unui protest neautorizat, potrivit b1.ro.
Generalul în vârstă de 75 de ani, a fost acuzat de participare la un miting neautorizat, care nu s-a anulat după avertismentul poliției. Patru alți participanți care erau cu aceasta au fost acuzatț de deținere ilegală de arme interzise, printre care un pistol de lipit.
Cei cinci bărbați riscă până la un an și jumătate de închisoare. Autoritățile din Calais au interzis protestul PEGIDA, însă manifestanții nu au ținut cont de acest lucru. În timpul protestelor, politistii au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestantilor.
„Aceasta este casa noastră – plecați migrantți de aici!”, au strigat manifestanții. Christian Piquemal a condus celebra Legiune între 1994-1999 și a declarat că doreşte să stopeze declinul ţării sale.
