Skip to content
Externe Internațional

Un jurnalist de la „The Wall Street Journal” a fost reţinut în Rusia sub acuzaţia de spionaj, anunţă FSB

Wall Street Journal

Serviciul rus de securitate internă FSB a anunţat joi că un reporter al cotidianului american „The Wall Street Journal”, Evan Ghershkovich, a fost reţinut în oraşul Ekaterinburg din Urali, fiind suspectat de spionaj, a anunţat agenţia de presă Interfax, preluată de Reuters.

Ambasada Statelor Unite la Moscova a declarat că nu are niciun comentariu imediat. O sursă diplomatică americană a declarat că ambasada nu a fost informată cu privire la incident şi că a solicitat informaţii de la autorităţile ruse despre acest caz.

Organizaţia Human Rights Watch, cu sediul la New York, a cerut eliberarea sa.

Contextul arestării jurnalistului american

Rusia a înăsprit legile de cenzură de când a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina, la 24 februarie anul trecut, în ceea ce a numit o „operaţiune militară specială”. Autorităţile au introdus pedepse cu închisoarea pentru persoanele considerate că au „discreditat” armata. Definiţia a ceea ce constituie un secret de stat, în special în sfera militară, a fost şi ea lărgită, relatează Reuters.

„Problema este că legislaţia rusă recent actualizată şi interpretarea spionajului de către FSB permit astăzi încarcerarea oricărei persoane care este pur şi simplu interesată de afacerile militare”, a declarat Tatiana Stanovaya, un observator al Kremlinului şi fondator al firmei de analiză politică R.Politik. „Adică, (oricine) scrie despre războiul împotriva Ucrainei, companiile militare private, starea de lucruri din armată, echiparea trupelor cu muniţie, tactici şi strategii militare” poate intra în vizorul autorităţilor, a spus ea.

Ce spun alți jurnaliști despre Gershkovich

Alţi jurnalişti străini care acoperă Rusia şi-au exprimat online sprijinul pentru Gershkovich, spunând că acesta este un reporter profesionist, nu un spion.

Andrei Soldatov, autor şi expert în agenţiile de securitate ale Rusiei, care se află în afara ţării, a scris pe Twitter: „Evan Gershkovich este un jurnalist foarte bun şi curajos, nu un spion. Este un atac pe faţă la adresa tuturor corespondenţilor străini care încă mai lucrează în Rusia. Şi înseamnă că FSB-ul a scăpat din lesă”.

Gershkovich, care relatează din Rusia din anul 2017, a lucrat anterior la ziarul The Moscow Times şi pentru agenţia de presă AFP înainte de a se alătura biroului din Moscova al Wall Street Journal, în ianuarie anul trecut. În ultimele luni, el a acoperit în principal politica rusă şi conflictul din Ucraina.

Jurnalistul nu putea fi contactat, joi, pe telefonul său mobil şi, potrivit serviciului de mesagerie Telegram, el a fost ultima dată online miercuri, la ora 13:28, ora Moscovei.

Cotidianul rus Kommersant a relatat că Gershkovich va fi transportat de la Ekaterinburg la Moscova şi va fi deţinut în închisoarea Lefortovo din capitală, un centru de detenţie preventivă al FSB.

Reacția Kremlinului și a MAE rus

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a postat pe contul său oficial de Telegram un comentariu despre reţinerea reporterului de la The Wall Street Journal, Evan Gershkovici, la Ekaterinburg, sub acuzaţia de spionaj, relatează The Guardian.

„Ceea ce făcea un angajat al ediţiei americane a Wall Street Journal în Ekaterinburg nu are nimic de-a face cu jurnalismul. Din păcate, nu este prima dată când statutul de corespondent străin, viza jurnalistică şi acreditarea sunt folosite de străini în ţara noastră pentru a acoperi activităţi care nu reprezintă jurnalism”, a scris Zaharova, fără să menţioneze vreo dovadă împotriva lui Gershkovich.

La rândul său, Kremlinul a transmis că a înţeles că Gershkovich a fost prins „în flagrant delict”. Alţi jurnalişti care lucrează pentru publicaţia americană în Rusia ar putea rămâne în funcţie, cu condiţia să aibă acreditările potrivite şi să desfăşoare „o activitate jurnalistică normală”, a afirmat Kremlinul, potrivit Reuters.

Reacția The Wall Street Journal

„The Wall Street Journal este profund îngrijorat pentru siguranţa domnului Gershkovich”, precizează publicaţia financiară americană într-un comunicat.

Ziarul „neagă vehement” acuzaţiile de spionaj la adresa reporterului său, Evan Gershkovici, în vârstă de 31 de ani, care a fost arestat de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei. Publicaţia spune că reţinerea corespondentului său, cetăţean american, se bazează pe acuzaţii false.

The Wall Street Journal solicită eliberarea imediată a reporterului său „de încredere şi dedicat”.

„Suntem solidari cu Evan şi cu familia sa” – transmite The Wall Street Journal.

Jurnalistul acoperă Rusia şi Ucraina fiind corespondent al biroului din Moscova al The Wall Street Journal.

Evan Gershkovich este primul reporter al unei publicaţii americane care este arestat în Rusia sub acuzaţia de spionaj după Războiul Rece. Arestarea sa are loc pe fondul tensiunilor acerbe dintre Moscova şi Washington din cauza luptelor din Ucraina, notează Associated Press.

FSB nu a precizat când a avut loc arestarea.

Gershkovich ar putea fi condamnat la 20 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat de spionaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *