Un jurnalist identifică șase implicații ale anunțului făcut sâmbătă de către președintele Klaus Iohannis, privind candidatura acestuia pentru un nou mandat la Palatul Cotroceni.
Într-un status publicat sâmbătă pe Facebook, Alexandru Livadaru (co-fondator al site-ului Republica.ro) susține că, pe lângă anularea speculațiilor legate de plecarea la conducerea Consiliului European (în locul lui Donald Tusk), Iohannis le-a transmis magistraților un mesaj de susținere.
Iată mesajul integral al lui Alex Livadaru:
„Klaus Iohannis: Iohannis: „Sunt ferm hotărât să candidez pentru încă un mandat de președinte”.
Prima tendință este să-l acuzi de inadecvare, de nepotrivire a anunțului la norii negri care se adună deasupra noastră.
Dar există altă cheie în care aș interpreta mesajul:
– le transmite celor care luptă pentru Justiție că are de gând să se bată.
– e de presupus că nu va accepta să candideze pentru un nou mandat cu o funcție din care nu va putea să mai decidă nimic, golită de atribuții.
– a anulat speculațiile cu privire la o eventuală plecare în locul lui Donald Tusk despre care s-a tot vorbit.
– a anulat orice speculație despre o eventuală renunțare la luptă, adică cei care se vor bate pentru Justiție, democrație, separarea puterilor în stat nu vor rămâne singuri în mijlocul bătăliei.
– a transmis un mesaj subtil magistraților să-și păstreze demnitatea, el le va fi alături.
– a transmis diverselor instituții și șefilor ei să nu capituleze în fața liderului PSD, să nu se lase intimidate/ intimidați și să nu trădeze cauza justiției libere.
Cred că „Sunt ferm hotărât să candidez pentru încă un mandat de președinte” le cuprinde pe toate cele de mai sus într-o singură frază, scurtă.
La nivel de imagine- important și cum și de unde a făcut această declarație. De la Sibiu (orașul său), din curtea liceului pe care l-a absolvit în 1978 (Samuel von Brukental), într-un mediu auster, fără sclipici, fără stadioane. Modest, simplu, clar și fără susținători care să se pozeze cu el în liniile din spate”.
