Un om de la vârful PNL face afirmaţii controversate. Cine ar purta meritul pentru salvarea Institutului Cantacuzino
Relansarea activității Institutului Cantacuzino s-ar datora intervenției președintelui Klaus Iohannis, este opinia prim-vicepreşedintelui liberal Cristian Bușoi, potrivit unui comunicat trimis, joi, redacţiei PSnews.ro.
„Intervenția președintelui Klaus Iohannis, care la începutul lunii mai a dat un semnal clar – chiar din fața Institutului Cantacuzino – declarând că această unitate de excelență a medicinei și cercetării românești trebuie salvată și că va ridica această problemă peste tot unde crede că se vor găsi soluții a condus, practic, la relansarea activității Institutului. Cred sincer că avizarea de către Guvern, prin Ordonanță de Urgență, a procedurii de acordare, pentru Institutul Cantacuzino, a statutului de instituție publică de interes strategic care va permite alocarea, din fondul de rezervă bugetară, a 10 milioane de euro pentru plata datoriilor, nu ar fi fost posibilă fără implicarea hotărâtă a președintelui Iohannis”, punctează PNL-istul.
Buşoi susţine că intervenția lui Iohannis se încadrează în proiectul său „de a reda încrederea cetățenilor că în România lucrurile bine făcute sunt posibile și de a aduce un alt mod de lucru în politică”.
„Deși am atras de mult timp și insistent atenția asupra necesității de a găsi rapid soluții pentru a salva Institutul Cantacuzino, Guvernul Ponta a preferat să joace ping-pong cu această instituție de presitigiu a medicinei și cercetării românești, pasându-și responsabilitățile de la un ministru al altul”, conchide Cristian Buşoi.

Mai nesimtitule ,cum de nu iti e rusine ,de ce nu ai rezolvat tu si cu boul ala de la ministerul sanatatii cit ati avut voi sanatatea pe mina ,Nicolaescu.A dat Ponta ordonanta ca a vrut plavanul -haida de ,Ponta promisese ca va rezolva si s-a tinut de cuvint ca si cu toate celelalte.