Un medic de familie din județul Bacău și-a cumpărat un termoscaner pentru a-i testa pe pacienții din comuna Huruiești, iar pentru o consultație și o spirometrie pulmonară cerea 50 de lei. Acesta a primit o amendă de 2.000 de lei, relatează Mediafax, citată de Hotnews.
Medicul din Bacău a fost amendat cu 2.000 de lei de inspectorii DSP și i s-a pus în vedere să nu mai folosească termenul de „testare/depistare COVID-19″.
În plus, medicului i s-a interzis utilizarea aparatului pentru lipsa documentelor înregistrate și avizate de Ministerul Sănătății.
„Urmare a verificărilor efectuate la CMI Tătăraşti – punct de lucru Huruieşti, s-a aplicat sancţiune contravenţională conform (…) în valoare de 2.000 lei şi s-a impus interzicerea utilizării aparatului «camera de termoviziune», deoarece pentru acesta nu s-a făcut dovada documentelor care să ateste încadrarea în categoria dispozitivelor medicale «înregistrare, avizare MS» şi a protocolului de utilizare a acestuia”, au transmis, sâmbătă, reprezentanții DSP Bacău într-un comunicat de presă.
