Unul dintre miniștrii din Guvernul condus de Dacian Cioloș a dezvăluit că nu intenționează să candideze, după experiența în Executiv.
Este vorba despre vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care a declarat că dorește să se reîntoarcă la catedră după ce își va încheia mandatul în actualul Guvern, transmite agerpres.ro.
„Nu candidez. Vreau să-mi termin acest mandat, este pentru mine foarte important. Am mers la acest Guvern cu gândul de a ajuta la echilibru, am vrut ca prin experiența mea să-i sprijin și pe colegii mai tineri care veneau în acest Guvern, să fac o punte între instituții, între partide și misiunea mea se încheie la finalul acestui an. Nu vreau să mai candidez, vreau să mă întorc la catedră, am foarte multe proiecte de cercetare, am foarte multe proiecte care mi-au rămas odată cu prezența asta neașteptată, ca să spunem, în Guvern, pentru că n-am visat și n-am crezut că o să mai ajung vreodată în Guvernul României”, a afirmat Vasile Dîncu.
