Un nor negru de fum se vede deasupra sediului Serviciilor Secrete de la Kiev, în imaginile publicate de Christopher Miller, jurnalist la BuzzFeed. Acesta a publicat pe Twitter imaginile și a vorbit și despre un asalt al aeroportului ”Antonov” din Hostomel.
Din mesajul jurnalistului reiese faptul că autoritățile ucrainene au confirmat deja asaltul asupra Aeroportul Internațional ”Antonov”, aflat la o distanță de 15 minute de capitala Kiev.
Un nor negru de fum, deasupra sediului Serviciilor Secrete de la Kiev
Potrivit BBC, un nor negru de fum s-a putut remarca deasupra sediului Serviciilor Secrete ale Apărării de la Kiev. Ucraina a anunțat în cursul acestei dimineți că unele dintre centrele sale de comandă au fost lovite de rachete rusești.
„O operațiune mare de asalt aerian cu elicoptere Mi-8 pe Aeroportul Internațional Antonov din Hostomel. Ministerul de Interne spune că Rusia a preluat controlul. Foarte periculos; este la doar 15 minute vest de șoseaua de centură a capitalei”, a scris jurnalistul de la Buzz Feed News pe contul său de Twitter.
Stațiile de metro din Kiev, transformate în buncăre
Locuitorii Kievului au început să improvizeze buncăre în stațiile de metrou, formând grupuri și transportând provizii. Se pare că circulația trenurilor nu a fost încă afectată.
De dimineață, s-au format lungi șiruri de mașini care părăsesc capitala Ucrainei. Oamenii sunt în stare de alertă și au fost treziți de explozii, potrivit CNN.
