Skip to content
Societate

Un nou eșec răsunător marca Grindeanu: Contracte de drumuri atribuite nelegal

Sorin Grindeanu Inquam Photos / Octav Ganea

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis miercuri, 25 ianuarie 2023, contestația grecilor de la Intrakat, după ce italienii de la Pizzarotti fuseseră desemnați din nou câștigători pe lotul 1 din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord). Astfel, telenovela atribuirii acestui lot din A0 riscă să se prelungească în al patrulea an de la pornirea licitației, în vara lui 2019, scrie economica.net.

Pe 29 noiembrie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția lotului 1 al A0 Nord (17,5 km), a anunțat Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Era vorba despre aceeași asociere, desemnată câștigătoare anterior ultimei contestații.

Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA Italia S.p.A. – Retter Projectmanagement urma să aibă la dispoziție 815,07 milioane de lei (fără TVA), pentru a finaliza contractul în 34 de luni (12 luni perioada de proiectare și 22 luni perioada de execuție a lucrărilor), mai spunea atunci șeful CNAIR.

Pe acest lot de autostradă vor fi construite inclusiv două pasaje de o complexitate tehnică ridicată:

– un pasaj cu o lungime de 733 m peste CF101 București – Pitești DN7

– un pasaj cu lungime de 650 m peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești și CF Mogoșoaia – Buftea

Licitația pentru lotul 1 din A0 Nord a fost lansată încă din iunie 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *