Un nou protest faţă de măsurile impuse pentru limitarea pandemiei are loc, miercuri seară, în Bucureşti, manifestanţii aflându-se în Piaţa Universităţii. Proteste similare anti-restricii au loc în mai multe oraşe din ţară.
Aproximatv 150 de persoane s-au strâns, miercuri seară, în Piaţa Universităţii şi protestează faţă de măsurile impuse de autorităţi pentru limitarea pandemiei.
Ca şi în celelalte seri, protestatarii reclamă dictatura medicală şi cer libertate, arătându-se nemulţumiţi de restricţiile de circulaţie şi de obligativitatea purtării măştii de protecţie. Potrivit News.ro, manifestanţii anunţă că vor porni din nou în marş pe străzile Capitalei.
Majoritatea protestarilor nu au mască de protecţie şi nu păstrează distanţarea fizică. Manifestanţii scandează împotriva autorităţilor, flutură steaguri tricolore şi fac zgomot cu vuvuzelele.
Potrivit jandarmilor, un bărbat care se afla, miercuri, pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa pentru a participa la protestul împotriva restricţiilor luate de Guvern în contextul pandemiei de COVID-19 a refuzat să se legitimeze şi a fost imobilizat de forţele de ordine. El a fost pus la pământ şi apoi dus într-o zonă pentru a i se stabili identitate. La manifestarea de la Constanţa participă aproximativ 50 de persoane.
