Skip to content
Internațional

Un oficial important din staff-ul preşedintelui Donald Trump, confirmat cu COVID-19

Facebook

Consilierul lui Donald Trump pentru securitate naţională, Robert O’Brien, a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat luni Casa Albă. Oficialul american a efectuat la jumătatea lui iulie o călătorie la Paris, unde s-a întâlnit cu omologii săi francez, german, italian şi britanic.

Robert O’Brien, care ocupă un post crucial în cadrul executivului american, prezintă simptome uşoare, a precizat aceasta într-un comunicat. El s-a izolat şi lucrează dintr-un loc securizat în afara Casei Albe. „Nu există risc de expunere al preşedintelui sau al vicepreşedintelui„, a adăugat executivul american, dând asigurări că Consiliul de securitate naţională continuă să funcţioneze normal.

În mai, Katie Miller, purtătoare de cuvânt a vicepreşedintelui Mike Pence şi soţia lui Stephen Miller, consilier apropiat al lui Donald Trump, a fost testată şi ea pozitiv. Ea a reluat între timp lucrul. La începutul lui iulie, Kimberly Guilfoyle, fostă prezentatoare la canalul Fox News şi partenera lui Donald Trump Jr, a fost şi ea testată pozitiv la COVID-19. Ea este una dintre principalele responsabile de finanţarea campaniei lui Donald Trump, care va candida pentru un nou mandat pe 3 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *