Un pas mare pentru omenire. Descoperirea epocală a NASA pe Marte
Agenţia spaţială americană NASA va face publică luni „o descoperire ştiinţifică majoră”, care a fost făcută de cercetători ca urmare a explorării planetei Marte.
NASA a anunţat că există dovezi solide că există apă în formă lichidă pe planeta Marte. O imagine arată că în anumite zone apa care curge, în lunile de vară, a lăsat urme. Descoperirea creşte substanţial şansele ca pe Planeta Roşie să existe viaţă.
Rezolvarea unuia dintre misterele planetei Marte va fi prezentată, într-o conferinţă de presă, care va avea loc, luni, la sediul central al NASA din Washington, şi care va fi transmisă live de televiziunea online NASA TV, pe site-ul agenţiei, nasa.gov.
La conferinţa de presă vor participa: Jim Green, director de ştiinţa planetelor la sediul central al NASA, Michael Meyer, cercetător principal pentru programul de exploare al planetei Marte, din cadrul NASA, Lujendra Ojha, de la Georgia Institute of Technology din Atlanta, Mary Beth Wilhelm de la Ames Research Center in Moffett Field, din California, şi de la Georgia Institute of Technology, şi Alfred McEwen, cercetător principal al High Resolution Imaging Science Experiment (HiRISE), în cadrul University of Arizona din Tucson.
