Un prim vot privind un plan gigantic de relansare a economiei americane, afectată de pandemia de coronavirus, a eşuat duminică în cadrul unui vot procedural în Senat, ceea ce confirmă poziţii încă îndepărtate ale democraţilor şi republicanilor, care cu toate acestea au fost de acord cu privire la urgenţa situaţiei, relatează AFP, citată de Agerpres.
Covid-19 nu a cruţat Congresul, unde un prim senator a anunţat că a fost testat pozitiv, după doi membri ai Camerei Reprezentanţilor în această săptămână. În total, cinci senatori erau în izolare voluntară duminică şi nu au putut să voteze.
Donald Trump a refuzat să se pronunţe asupra unei posibile date privind redresarea primei economii a lumii, afectată de epidemia provocată de noul coronavirus
”Nu pot răspunde la aceasta”, a declarat duminică preşedintele Trump unui jurnalist care l-a întrebat când s-ar putea redresa economia americană.
”Ceea ce cred eu este că vom avea rezultate bune şi cred că poporul american a fost extraordinar”, a adăugat preşedintele Trump, potrivit Digi 24.
