Skip to content
Coronavirus

Un reputat medic pune degetul pe rană: Este un haos general în percepția stării epidemice atât la nivel de populație cât și la mulți decidenți

msn.com

Medicul epidemiolog Molnar Geza atrage atenţia că evoluţia epidemiei cu noul coronavirus din România este percepută greşit inclusiv la nivelul decidenţilor, nu doar al populaţiei.

Pot să zic că este un haos general în percepția stării epidemice atât la nivel de populație cât și, din păcate, la foarte mulți decidenți. Acest lucru se datorează revenirii agresive de-a dreptul a amenințărilor administrative care uneori frizează chiar și o dictatură și un război psihologic cu cifre care nu spun prea multe. Ați amintit că sunt peste 1200, 1400 (n.r. de cazuri), dar acesta este adevărul unei evoluții a stării epidemice în cadrul pandemiei de coronavirus.

Din păcate, acestea accentuează aderența populației față de măsurile minim necesare și de comportament care sunt absolut necesare și binevenite în etapa actuală. Mă întristează că o patologie medicală, care evoluează în cadrul pandemiei, este foarte abil și treptat scoasă din ce în ce mai mult din gestionarea faptică a serviciilor profesionale medicale„, a declarat la Digi24 dr. Geza.

Potrivit estimărilor specialiștilor în sănătate publică, peste doar o lună, în România s-ar putea înregistra peste 2.800 de noi cazuri de COVID-19 pe zi, dacă tendința actuală se menține.

Profesorul Molnar Geza a declarat referitor la studiul respectiv că „s-a atribuit INSP, dar nu este vorba de acest lucru, pe prima pagină autorii accentuează că este un grant de cercetare și nu este părerea generală a INSP, dar cu toate acestea, apreciez foarte mult efortul colegilor pentru această evaluare și chiar dacă unele cifre și unele prognoze le consider exagerate este foarte binevenit că și la noi în țară se fac lucrări complexe sub acest aspect și nu întotdeauna așteptăm de la alții că să ne calculeze ratele și morbiditățile„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *