Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a ieșit, miercuri, cu mai multe acuzații la adresa ministrului Lucian Bode, arătând că acesta a greșit stilul de redactare din lucrarea sa de doctorat și i-a cerut să corecteze așa-zisele greșeli. Numai că respectiva comisie a reușit performanța de a aplica regulile de redactare din 2020 și 2022 pentru o lucrare redactată în 2018.
Universitatea Babeș-Bolyai i-a răspuns ministrului Lucian Bode, precizând că reevaluarea lucrării sale de doctorat se va face ținând cont de criteriile de citare din 2020 și 2022, care pot fi găsite în mai multe manuale din Statele Unite ale Americii. O universitate de nivelul UBB nu are nici măcar un ghid pentru redactarea lucrărilor de doctorat, după care să se ghideze fiecare student.
UBB a copiat modelul american, însă l-a aplicat greșit în cazul lui Lucian Bode, deoarece ministrul nu avea cum să știe în 2018, când a scris lucrarea, ceea ce urma să fie publicat în 2020 și 2022 în Statele Unite ale Americii.
UBB folosește standardele de redactare Chicago style, utilizate într-un manual care a fost modificat și publicat în anul 2020, după cum reiese de pe coperta cărții (link aici). Universitatea nu poate să aplice regulile din acest manual pentru o lucrare din 2018.
UBB mai menționează inclusiv un stil pentru redactarea traducerilor în lucrarea de doctorat, însă aceste reguli sunt din anul 2022. Materialul respectiv (link aici) menționat de UBB precizează regulile de traducere a unui text dintr-o altă limbă. Adică UBB folosește reguli de parafrazare prin traducere din 2022 pentru o lucrare redactată în 2018.
Totuși, UBB recunoaște că în cazul parafrazărilor prin traducere, Lucian Bode a menționat mereu sursa textului în notele de subsol: „Deși sursa este indicată în nota de subsol, nu este clar delimitat textul preluat prin parafrazare minimă”. Din moment ce se menționează sursa este logic că Lucian Bode nu a vrut să-și însușească ideile nimănui.
Comisia de Etică recunoaște că Lucian Bode, în lucrarea de doctorat, a menționat sursele din care a preluat idei, a făcut totul transparent, însă nu a folosit stilul de redactare din prezent. Lucian Bode este criticat pentru faptul că în 2018 nu știa ce reguli de redactare vor apărea în 2020 și 2022.
Pe lângă faptul că UBB nu folosește un ghid personal de redactare, universitatea demonstrează că își schimbă criteriile de redactare a lucrărilor de la an la an, iar orice student poate fi oricând acuzat de plagiat dacă Comisia de Etică decide să schimbe normele și să le aplice pe lucrări mai vechi. UBB nu vorbește nicăieri despre furt intelectual, așa cum e definit plagiatul, ci doar despre erori de citare care în 2018 nu existau pentru că manualele de stil au folosite de UBB fost publicate după ce ministrul Bode a scris lucrarea de doctorat.
