Skip to content
Politică

Ungaria, măsură controversată faţă de Serbia. Ce a făcut la graniţa comună

Ungaria a luat o măsură controversată faţă de ţara vecină Serbia. Ce a făcut statul maghiar la graniţa comună.

Autorităţile ungare au ridicat 110 kilometri de gard metalic la frontiera cu Serbia, conform planului, relatează Hotnews.

Finalizarea unui singur rând din gardul dublu de 175 km prin care Budapesta vrea să împiedice imigranţii clandestini să pătrundă în ţară este programată pentru 31 august. Întreaga structură de metal va fi gata până la 30 noiembrie.

Mai mulţi locuitori de la Kelebia (un sat de frontieră şi punct de trecere) au declarat că nu au văzut niciun imigrant ilegal în zonă în ultimele două săptămâni, apreciind că gardul a contribuit la acest lucru.

În total, 123.000 de solicitări de azil au fost depuse în Ungaria din ianuare până la jumătatea lunii august, de trei ori mai multe decat în tot anul 2014. Cele mai multe provin din Afganistan şi Siria.

Autorităţile maghiare au aprobat, în 2015, 82 de solicitări şi au acordat protecţie în alte 206 cazuri. În total, 45 de copii au fost plasaţi sub protecţie internaţională, din motive precum persecuţii de natură religioasă sau situaţii de război în ţara de origine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *