Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a anunţat că guvernul din care face parte a decis începerea unor lucrări pregătitoare pentru ridicarea unui gard şi la graniţa cu România, explicând că măsura se va lua dacă vor exista schimbări în rutele pe care le folosesc refugiaţii, informează realitatea.net.
Anunțul șefului diplomației de la Budapesta vine după ce s-a închis graniţa dintre Serbia şi Ungaria. Concret, au intrat în vigoare noile măsuri prin care guvernul maghiar vrea să limiteze numărul imigranților care intră în ţară.
Trecerea ilegală a frontierei nu mai este contravenţie, ci infracţiune pedepsită cu închisoare până la cinci ani.
Autorităţile maghiare afirmă că punctele oficiale de trecere a frontierei rămân în continuare deschise pentru cei care au documentele în regulă.
