Unificarea dreptei rămâne o iluzie cu Orban la cârma PNL. Dinamită cu fitil scurt EXCLUSIV

PSnews.ro vă prezintă mai jos motivele pentru care unificarea dreptei rămâne o simplă iluzie cu Ludovic Orban la cârma Partidului Național Liberal (PNL).

Din ce în ce mai mulți observatori ai scenei politice românești au început – în ultimul an și jumătate – să vorbească despre necesitatea unui front comun al dreptei autohtone, ca unică variantă de câștig în războiul împotriva PSD.

Dar mai apăsat decât vocile analiștilor se aud chiar glasurile unor politicieni: atât din afara PNL (Dan Barna și Dacian Cioloș – detalii AICI; Valeriu Steriu – a se vedea AICI), cât mai ales din interiorul formațiunii politice: Lucian Bode, Ovidiu Raețchi și Cezar Preda, acesta din urmă exprimând ideea în cea mai recentă declarație oferită pentru PSnews.ro.

CITIȚI ȘI: Cezar Preda, scenariu APOCALIPTIC: Dacă nu o unifică Iohannis, DREAPTA va fi NIMICITĂ în 2020! EXCLUSIV

Ba mai mult: președintele PNL București, Cristian Bușoi, s-a pronunțat pentru un candidat unic al dreptei din Capitală la alegerile din 2020 pentru PMB (în persoana unui liberal).

VEDEȚI AICI: Bușoi vrea candidat PNL al dreptei unite la Primăria Capitalei în 2020

Tăcerea lui Ludovic Orban

În tot acest peisaj, lipsește vocea politicianului care – cel puțin matematic – ar trebui să fie liderul opoziției: Ludovic Orban. Oricâte priviri pline de speranță ar fi ațintite către el, fostul deputat continuă să tacă pe tema unificării dreptei românești, ultima brumă de luciditate politică spunându-i că nu poate reprezenta nimic în viitor din acest punct de vedere:

– nici ca potențial premier (prestația lui ca ministru al Transporturilor nu a fost vreuna spectaculoasă; ba chiar a dat naștere unor speculații legate de o posibilă implicare în dosarul Transalpina de la DNA);

– nici în calitate de candidat la Primăria Bucureștilor.

Trebuie să zăbovim un pic asupra acestui al doilea motiv. În martie, un sondaj IMAS citat de Revista 22 plasa PNL la o cotă de încredere de 29,4%. La începutul lunii februarie, alt sondaj – al Avangarde, citat de DCnews – îl situa pe Ludovic Orban la nu mai mult de 17% încredere. Cu alte cuvinte, cifrele ne spun că Orban este departe de profilul unei locomotive electorale pentru formațiunea pe care o conduce.

Ba mai mult: chiar presupunând că s-ar lansa în cursa pentru Primăria Capitalei, Ludovic Orban ar avea cel puțin un competitor serios: fostul ministru tehnocrat al Sănătății Vlad Voiculescu, care în martie și-a anunțat intenția de a candida tot pentru Primăria Generală, conform Adevărul.ro. Oricât de controversată a fost guvernarea lui Dacian Cioloș, în general, și în special mandatul ministerial al lui Voiculescu, acesta a rămas în memoria votanților anti-PSD pentru atitudinea combativă la adresa precedenților demnitari PSD-iști, o atitudine mult mai argumentată decât simplul puseu de agresivitate verbală manifestat de Orban: „Vreau să văd cum luați parul și dați în primarul PSD!”

Plângerea penală ca un bumerang

În loc să întreprindă demersuri de recredibilizare proprie, în calitate de om politic, Ludovic Orban a făcut o mutare prin care și-a tăiat creanga de sub picioare: parul destinat PSD-iștilor s-a transformat într-o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă.

Aceea a fost o dinamită în plus la temelia oricărui proiect de front comun pentru dreapta românească; ba mai mult: a pus PNL într-o lumină proastă, în ciuda precizărilor – ale lui Orban și ale colegilor – că liderul din Modrogan depusese plângerea penală strict în nume propriu, în calitate de cetățean.

Dacă USR-iștii au tăcut jenați în fața robinsonadei orbaniste, nu același lucru l-a făcut mult mai causticul Traian Băsescu, șeful PMP vorbind despre un „joc imaginat de mintea rătăcită a bietului Sică Mandolină”, care ar putea duce chiar la un „dezastru diplomatic”.

DETALII AICI: Băsescu îl face țăndări pe Orban după plângerea penală: Mintea rătăcită a bietului Sică Mandolină

Partea și mai dură este aceea că Ludovic Orban s-a trezit pus la zid chiar din interiorul propriului partid, cele mai cunoscute figuri contestatare fiind Ilie Bolojan, Alina Gorghiu și Răzvan Prișcă.

Toți acești nemulțumiți din rândurile PNL au conștientizat efectul advers al zbaterii lui Ludovic Orban de a se poziționa ca un personaj războinic – și anume: periclitarea celei mai puternice arme pe care o deține în prezent partea liberală a opoziției: președintele Klaus Iohannis.

Amintim că șeful statului intrase pe o dinamică favorabilă atât pentru el, cât și pentru partidul care l-a propulsat la Cotroceni în 2014. Când Iohannis a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă, declarația a venit pe un teren deja favorabil, reprezentat de haosul măsurilor fiscal-bugetare, la care se adaugă gafele aproape săptămânale ale prim-ministrului (atât gramaticale, cât și de protocol), Dăncilă devenind de multă vreme subiect de bășcălie pentru mass media.

Ei bine, prin demersul lui necugetat, Ludovic Orban nu a făcut altceva decât să dea aripi Partidului Social Democrat pentru a ieși din corzile unde îl băgaseră atât propria guvernare, cât și Klaus Iohannis (prin cererile repetate pentru demisia Vioricăi Dăncilă). Ne amintim cum, chiar în ziua în care fostul ministru al Transporturilor a anunțat depunerea plângerii penale, a urmat un val de solidaritate PSD-istă cu Viorica Dăncilă atât la nivel guvernamental, cât mai ales în rândurile a zeci de filiale județene ale formațiunii politice.

CITIȚI ȘI: PSD reacționează: Orban, atacat de mai multe organizații județene

După cum spuneam: plângerea penală a lui Orban l-a pus pe Iohannis într-o poziție delicată: PSD-iștii nu au uitat să arate cu degetul către președinte, acuzându-l pe acesta că ar sta în spatele demersului iresponsabil al liderului liberal. Astfel, Klaus Iohannis se vede nevoit să depună eforturi suplimentare (pe lângă cele de temperare a guvernării social-democrate), ca să iasă din bucla generată prostește de către Ludovic Orban.

Concluzia este una singură: Ludovic Orban a mai scris o pagină a istoriei PNL, dar la capitolul „AȘA NU”: s-a poziționat ca un lider fără o minimă strategie (ca să nu mai vorbim despre vreo viziune pentru partid), un politician incapabil de a juca dacă nu pentru țară, atunci măcar pentru propria formațiune, în demersurile acesteia de consolidare a opoziției împotriva PSD.