Skip to content
Politică

Unii harnici, alții leneși. Cât de activi au fost europarlamentarii români la Bruxelles

Dintre europarlamentarii romani, independentul Cristian Preda are cea mai mare prezenta la voturile din plenul Parlamentului European, de 99,37%.

La polul opus se afla Adina Valean (PNL), care conduce topul europarlamentarilor romani cu cea mai scazuta prezenta la vot, potrivit datelor de pe VoteWatch.eu. Valean a avut anul trecut o prezenta de 62,02%, conform clasamentului menționat prezentat de ziare.com.

Redăm mai jos top 3 al celor mai harnici și implicați europarlamentari români, dar și top 3 al demnitarilor care ne reprezintă la Bruxelles care au avut o activitate mai puțin intensă în Parlamentul European.

Topul europarlamentarilor romani cu cea mai mare prezenta la vot

Locul 1 – Cristian Preda

Europarlamentarul independent Cristian Preda, care face parte din grupul Partidului Popular European (PPE), a participat la voturile din plenul Parlamentului de la Bruxelles in proportie de 99,37%.

Eurodeputatul roman a luat cuvantul in plen de 88 de ori si a colaborat pe post de raportor la Raportul anual 2014 privind drepturile omului si democratia in lume si politica Uniunii in acest sens.

De asemenea, el a realizat, printre altele, inca trei rapoarte, dar si doua recomandari in calitate de raportor alternative, se arata pe pagina de Internet a Parlamentului Europenan.

Locul 2 – Csaba Sogor

Preda este urmat de europarlamentarul UDMR Csaba Sogor, si el membru al PPE, cu o prezenta de 99,2% la voturile din PE. Totodata, Sogor a luat cuvantul in plen de 107 ori, a facut 48 de propuneri de rezolutii si a adresat zece intrebari in plen. In plus, el a emis un aviz referitor la fondurile structurale si de investitii europene.

Locul 3 – Traian Ungureanu

Liberalul Traian Ungureanu, care face parte din PPE, a avut in 2015 o prezenta la vot de 99,11% si a luat cuvantul de 50 de ori. El a formulat trei rapoarte pe post de raportor alternative si a dat un aviz in calitate de raportor pentru aviz. Pe langa acestea, Ungureanu a facut 14 propuneri de rezolutie si a pus 12 intrebari in Parlament.

 

Topul europarlamentarilor romani cu cea mai scazuta prezenta la vot

Locul 1 – Adina Valean

Adina Valean (PNL) a avut o prezenta de doar 62,02% la voturile din plen, insa a luat cuvantul de 73 de ori si a adresat cinci intrebari parlamentare. Eurodeputatul, care este membru PPE, a emis un un aviz privind drepturile de autor.

Locul 2 – Dan Nica

Dan Nica (PSD) a avut o prezenta de 64,39% la voturile din Parlamentul European. Nica, membri al grupului Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European (S&D), a emis un aviz referitor la oportunitatile de crstere ecologica pentru IMM-uri, a luat cuvantul in plen de 20 de ori, a pus spate intrebari parlamentare si a facut trei propuneri de rezolutii.

Locul 3 – Mircea Diaconu

Independentul Mircea Diaconu a inregistrat anul trecut o prezenta de 69,72% la voturile din plen. Europarlamentarul, care este membru al grupului Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa (ALDE), a luat cuvantul de doua ori si a formulat doua rapoarte.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *