Skip to content
Politică

Universitatea Politehnică București, burse uriașe pentru viitorii studenți

cursdeguvernare.ro

Universitatea Politehnică București a decis acordarea, începând cu anul academic 2017-2018, a unor burse speciale în valoare de 500 respectiv 1000 de euro studenților.

În acest context, olimpicii internaţionali şi naţionali, care vor decide să se înscrie la Politehnica Bucureşti vor beneficia de această bursă specială.

„Am luat această decizie, la nivelul conducerii Universităţii pentru că învăţământul universitar românesc trebuie clădit în primul rând pe valori şi înaltă performanţă, iar  efortul celor care se înscriu în aceste două coordonate merită fără prisosinţă răsplătit şi totodată susţinut”,  a declarat rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, prof univ. Mihnea Costoiu, potrivit Dcnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *