Skip to content
Politică

Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști anunță că s-ar putea retrage DEFINITIV din presă. Ce l-a determinat să se gândească la o astfel de ipoteză

Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din România anunță că s-ar putea retrage definitiv din presă în care în care un anumit proiect de lege va fi adoptat.

Este vorba de jurnalistul Romania TV, Victor Ciutacu. Într-un mesaj postat pe blogul personal, acesta anunța că dacă proiectul de lege privind profesiile liberale, care ar urma să recalificate din punct de vedere fiscal urmând să devină activităţi dependente. Astfel, jurnaliștii, medicii, farmaciștii sau arhitecții ar putea fi obligați de ANAF la plata unor sume mai mari decât cele câştigate în ultimii cinci ani, susțin voci din rândul patronatelor.

Pornind de la această inițiativă legislativă, jurnalistul Victor Ciutacu precizează următoarele:

”Am apreciat, la vremea respectiva, sprijinul politic al lui Victor Ponta pentru repararea unei nedreptati flagrante. Abuzul a fost stopat. Noi am castigat procesul cu statul, iar ANAF a luat o pauza de la mizerii. Se pare ca scandalul n-a fost suficient, iar portareii statului vor si ei sa-si ia tara inapoi. Motiv pentru care s-au gandit ca profesiile liberale sa fie recalificate drept activitati dependente. Si, pe fondul unei crize fara precedent a industriei din care mancam o paine si pentru care platim taxe cat casa, sa ne suprataxeze retroactiv pe noi si pe cei care ne platesc. Plus, la pachet, alte categorii profesionale (doctori, profesori, avocati, artisti).

Deocamdata-i un proiect in dezbatere publica, dar presiunile si tentatiile sa fim pusi cu botul pe labe sunt enorme. Am rezistat o data, pot incerca si a doua oara. Sunt un supravietuitor. Daca proiectul devine lege, ne despartim definitiv.”, a precizat Victor Ciutacu pe blogul personal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *