Imediat după din Marea Britanie, trei președinție de partid și-au anunțat demisia, în urma înfrângerii din alegeri. Este vorba de Nick Clegg (președintele liberal-democraților), Ed Milliband (președintele laburiștilor) și Nigel Farage (președintele UKIP).
Cu toate, acestea, Nigel Farage s-a răzgândit.
Confondatorul UKIP, Nigel Farage, și-a retras demisia luni, după ce la sfârșitul săptămânii trecuse anunțase că renunță la funcția de lider al partidului, potrivit b1.ro.
„Domnul Farage și-a retras demisia și va rămâne lider al UKIP”, a declarat președintele formațiunii, Steva Crowther.
În același timp, în comunicatul transmis de Comitetul Național Executiv al UKIP, se arată că demisia lui Farage a fost respinsă de membrii partidului care nu își doresc ca el să plece.
Farage anunțase demisia după eșecul înregistrat la alegerile parlamentare desfășurate joi în Marea Britanie.
