Skip to content
Politică

Unul dintre supraviețuitorii din Colectiv se întoarce acasă. Primele declarații

Unul dintre jurnaliştii răniţi în incendiul din Colectiv, Cristian Matei, se întoarce joi din Israel, acolo unde a fost transferat la scurt timp după tragedia din club. Mumu, așa cum îi spun apropiații, a fost internat în urmă cu două luni şi jumătate în spitalul din Tel Aviv cu 50% şanse de supravieţuire.

Mă simt mult mai bine. În urmă cu 2 luni şi jumătate am ajuns în Israel inconştient cu arsuri de gradul 2 şi 3 si 50% şanse de supravieţuire. Vineri seară m-am dus la club, iar a doua zi m-am trezit în Israel. Am avut nevoie de transplant, arsuri pe gât şi pe ceafă. Am în continuare dureri la aproape orice mişcare fac cu mâna. Mă întorc în ţară pentru că am o problemă personală de familie„, a declarat Cristian Matei, potrivit romaniatv.net.

Jurnalistul are numai cuvinte de laudă pentru medicii care l-au tratat în Israel.

Medicii de aici sunt extraordinari. Nimeni nu ştie cât durează recuperarea pentru că este în funcţie de organism şi de exerciţiile pe care le faci zilnic”, a spus Cristian.

Cristian a rememorat clipele de groază prin care a trecut în noaptea de 30 octombrie şi spune cu regret că a trebuit să se caţere peste trupurile căzute în uşa clubului pentru a-şi salva viaţa.

Nu m-am gândit nici o clipă că nu voi putea ieşi din club. Marea mea surpriză a fost să constat că ieşirea era blocată de trupuri care urlau dupa viaţă. Nu vedeai nimic. Am fost pus la pământ de ceilalţi din spate. Din tavan curgeau bucăţile de burete în flăcări şi din spate am simtit o flacără foarte puternică. Mi-a ars telefonul şi am fost pus la pământ. Foarte greu am reuşit să scap. M-am cătărat efectiv peste ceilalţi„, a mai povestit Mumu.

În urma tragediei din clubl Colectiv, 63 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 100 au fost rănite.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *