UPDATE 23.10
Guvernul american a acuzat Rusia că a folosit în Ucraina bombe cu cădere liberă care nu au un sistem de ţintire de precizie.
”Am văzut indicii că au aruncat bombe stupide” (aşa cum mai sunt definite bombele cu cădere liberă), a declarat un oficial american din domeniul apărării, precizând însă că acest lucru nu poate fi dovedit în cazuri concrete, dar poate fi observat în ”bombardamentele şi lansările de rachete din ce în ce mai agresive ale ruşilor”.
Acest lucru sporeşte pagubele provocate infrastructurii civile şi victimele civile, a spus el. Oficialul a spus că nu este clar dacă acest lucru este intenţionat sau capacităţile de ţintire de precizie ale ruşilor au fost compromise.
UPDATE 22.25
Statele Unite au transferat, miercuri, două sisteme antiaeriene de tip Patriot în Polonia, pentru consolidarea apărării în contextul invaziei militare ruse în Ucraina, anunţă un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului Apărării de la Washington, citat de cotidianul Le Monde.
Două sisteme Patriot au fost repoziţionate din Germania în Polonia la solicitarea Guvernului de la Varşovia. Este vorba de respectarea angajamentelor privind apărarea ţărilor NATO, a afirmat oficialul american, sub protecţia anonimatului. Sistemele antiaeriene Patriot pot intercepta rachete balistice, rachete de croazieră şi pot doborî avioane.
UPDATE 21.00
Clubul sportiv Cernihiv FC a anunţat că bombardamentele din ultimele zile au provocat distrugeri la stadionul echipei, notează site-ul oficial al Federaţiei Ucrainene de Fotbal.

Ca urmare a atacurilor ruşilor, au fost distruse turnul de la stadion, casele de bilete şi magazinul clubului. În plus, două rachete s-au înfipt în gazon.
UPDATE 20.00
Ministra britanică de externe, Liz Truss, spune că Regatul Unit va furniza sisteme de apărare aeriană Ucrainei. „Cea mai bună modalitate de a proteja spațiul aerian este cu ajutorul armelor anti-aeriene, pe care Marea Britanie urmează să la furnizeze Ucrainei”, a spus Truss la o conferință alături de omologul ei american, Antony Blinken.
Anterior, Marea Britanie a refuzat solicitarea Ucrainei de a impune un spațiu de excludere aeriană deasupra Ucrainei, motivând că acest lucru ar putea duce la conflict deschis între NATO și Rusia.
UPDATE 19.00
Cel puțin 516 civili ucraineni au fost uciși de când Rusia a lansat invazia împotriva țării vecinii în 24 februarie, transmite Comisariatul ONU pentru Drepturile Omului în cea mai recentă actualizare, conform CNN.
Față de bilanțul de luni, numărul de decese a crescut cu 42. De asemenea, în jur de 908 civili au fost răniți în Războiul din Ucraina. „Majoritatea pierderilor de vieți omenești înregistrate au fost cauzate de bombardamentele pe arii largi, inclusiv prin folosirea artileriei grele sau sistemele de lansare de rachete, dar și prin atacuri aeriene și cu rachete”, a transmis Organizația Națiunilor Unite.
UPDATE 18.20
Sancțiunile fără precedent impuse Rusiei după invazia Ucrainei au lovit puternic în cetățenii ruși din străinătate care au aflat brusc că nu-și mai pot folosi banii și că resursele lor financiare au fost înghețate ca urmare a scoaterii țării din sistemele internaționale de plăți.
În jur de 1.150 de ruși au intrat în Indonezia în ianuarie 2022, conform informațiilor oficiale.
Rifki Saldi Yanto, managerul unei cafenele din Bali, spune că a observat o scădere a numărului de clienți ruși în ultimele zile și că majoritatea plătesc acum cu numerar în loc de carduri.
În același timp, peste 7.000 de ruși au rămas blocați în Thailanda, o altă destinație populară printre turiștii ruși. Ei au rămas blocați în această țară ca urmare a anulării zborurilor, căderea rublei și probleme la finalizarea plăților ca urmare a sancțiunilor.
UPDATE 17.55
Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a acuzat Vestul de complicitate la toate bombardamentele și victimele produse de atacurile Rusiei asupra civililor din Ucrainei, după ce mai mulți oameni, printre care și copii, au fost prinși sub dărâmăturile unui spital de copii și maternitate din Mariupol în urma unui atac aerian.
”(A fost) o lovitură directă asupra maternității. Oamenii, copii sunt sub dărâmături. Atrocitate! Cât timp va mai fi lumea un complice ignorând teroarea? Închideți cerul chiar acum! Opriți crimele! Aveți putere, dar se pare că vă pierdeți umanitatea”, a scris Zelensky pe Twitter.
UPDATE 17.00
Conducerea orașului Bucha, oraș aflat la nord de Kiev, a acuzat forțele ruse că blochează evacuarea oamenilor printr-un coridor de evacuare convenit anterior.
„Invadatorii perturbă evacuarea. În prezent, 50 de autobuze sunt blocate de militarii ruși în parcare”, a transmis consiliul local din Bucha, într-o scurtă postare pe Facebook. „Negocierile sunt în desfășurare pentru deblocarea coridorului”.
UPDATE 16.00
Cel puțin 10 oameni au murit și alți 200 au fost răniți în urma unui atac lansat de soldații ruși care a vizat orașul Sievierodonețk, situat în regiunea Lugansk. Rachetele și bombele au lăsat orașul în ruine. A fost vizat inclusiv un spital.
UPDATE 15.30
Ţările care decid să trimită arme sau mercenari în Ucraina „vor răspunde” pentru gestul lor şi îşi asumă „consecinţele”, a avertizat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de EFE.
UPDATE 15.00
Peste 400 de ucraineni care protestau împotriva forțelor ruse de ocupație din orașul Herson au fost reținuți, a anunțat comandamentul militar al forțelor ucrainene, potrivit The Guardian.
UPDATE 14.10
Volodimir Zelenski afirmă că armata ucraineană a reușit să completeze arsenalul de muniție cu multe trofee luate pe câmpul de luptă, spunând că „Vom lupta cu inamicul cu propriile lor arme, pe lângă ale noastre”. El a făcut și un apel către soldații ruși, vorbind în rusă: „Plecați”.
UPDATE 13.30
Volodimir Zelenski cere din nou zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei. Comunitatea internațională va fi responsabilă pentru o „catastrofă umanitară” în masă în cazul în care nu va conveni asupra instituirii unei zone de excludere aeriene, pentru a proteja Ucraina, a declarat miercuri președintele Zelenski.
UPDATE 13.00
Premierul canadian Justin Trudeau a declarat miercuri că i-a transmis președintelui ucrainean Volodimir Zelenski că Canada va trimite Ucrainei un alt transport de echipament militar.
UPDATE 12.20
Farmaciile rusești rămân fără insulină și alte produse pentru tratarea diabetului, fabricate în străinătate, a anunțat miercuri cotidianul rus Kommersant, care vorbește despre un deficit de materii prime pentru fabricarea medicamentelor, potrivit AFP.
UPDATE 12.10
Numărul persoanelor care au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruse a ajuns la 2,1-2,2 milioane de persoane, a anunțat astăzi ONU, potrivit The Guardian.
Înaltul comisar al ONU pentru refugiați, Filippo Grandi, a declarat în timpul unei vizite la Stockholm că, în loc să vorbească despre țările în care vor merge refugiații, „acum este momentul să încercăm să ajutăm la graniță”.
UPDATE 11.40
Polonia este pregătită să acţioneze pentru a furniza avioane MiG-29 Ucrainei, însă numai în cadrul NATO, a declarat miercuri un consilier al preşedintelui Andrzej Duda, după ce Statele Unite au respins propunerea Varşoviei de a-şi pune această flotă la dispoziţia Washingtonului.
UPDATE, ORA 11.20
Și producătorul de bere olandez Heineken oprește vânzarea și producția în Rusia
UPDATE, ORA 10.30
Mișcările NATO conduse de SUA au dus tensiunea dintre Rusia și Ucraina la un „punct de rupere”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, citat de Reuters.
UPDATE, ORA 09.02
Ucraina va face miercuri o nouă încercare de a evacua civilii din Mariupol și din alte orașe.
UPDATE, ORA 08.02
Voluntarii străini care vin să lupte în Ucraina vor putea dobândi cetăţenia ucraineană dacă doresc, a declarat prim-adjunctul ministrului de interne Yevhen Yenin, potrivit canalului de Twitter The Kyiv Independent.
Douăzeci de mii de voluntari străini s-au alăturat forţelor ucrainene pentru a lupta împotriva Rusiei începând cu 6 martie mai spune sursa citată.
UPDATE, ORA 07.30
Japonia trimite Ucrainei veste antiglonţ, transmite CNN, care precizează că este un gest istoric al Japoniei, care şi-a respectat Constituţia pacifistă după Al doilea Război Mondial. Este pentru prima dată când Japonia trimite veste antiglonţ în străinătate.
Potrivit sursei citate, ”prevederile stricte care interzic transferul de provizii de apărare din Japonia către părţile aflate în conflict au fost actualizate marţi pentru a permite ca echipamentele de apărare să fie date Ucrainei în urma invaziei Rusiei, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării din Japonia.
Este pentru prima dată când forţele armate ale Japoniei trimit veste antiglonţ în străinătate. Acestea au fost trimise marţi cu un avion al Forţelor de Autoapărare Japoniei care pleacă de la baza aeriană Komaki din prefectura Aichi, potrivit unui tweet al Ministerului Apărării.
Donaţia Japoniei a venit după o solicitare a ministrului apărării al Ucrainei vinerea trecută.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
ȘTIREA INIȚIALĂ
5.000 de persoane au fost evacuate cu succes din Sumî în Regiunea Poltava, transmite canalul de Twitter ucraineanThe Kyiv Independent. Presa din Ucraina mai scrie că una dintre bombele lansate marţi în regiunea Sumi a ucis 22 de oameni şi a distrus 26 de case.
5.000 de persoane au fost evacuate cu succes din Sumy în Regiunea Poltava pe 8 martie, potrivit lui Dmytro Lunin, care conduce Administraţia Militară a Regiunii Poltava.
Cei evacuaţi au fost în mare parte femei şi copii, precum şi cetăţeni ai Turciei. Autorităţile ucrainene anunţaseră înfiinţarea unui coridor umanitar, marţi dimineaţă, pentru evacuarea civililor din Sumî, oraş de peste 250.000 de locuitori situat în apropierea graniţei cu Rusia şi unde au avut loc lupte grele de câteva zile, informează news.ro.
