UPDATE 20.10
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 18 au fost rănite luni în lovituri ruse asupra unor instalaţii feroviare în regiunea Viniţa din zona vest-centrală a Ucrainei, a anunţat Parchetul local, informează AFP şi Reuters.
„Din cauza unor bombardamente ale inamicului, cinci persoane au fost ucise şi alte 18 au fost rănite”, a informat Parchetul local într-un comunicat, precizând că tirurile de rachete care au avut loc dimineaţa au vizat „infrastructuri de transport” lângă micile oraşe Jmerînka şi Kozeatîn.
Viniţa este un important nod feroviar, atât în interiorul Ucrainei, cât şi pentru conexiunile cu străinătatea. Majoritatea trenurilor internaţionale care traversează ţara trec prin această regiune, conform Agerpres.
UPDATE 19.20
Rusia plănuieşte un referendum în oraşul sudic Herson din Ucraina, menit să justifice ocupaţia, potrivit ultimului raport al Ministerului Apărării din Marea Britanie, relatează BBC.
Oraşul este cheia obiectivului Rusiei de a institui un pod terestru către Peninsula Crimeea – care a fost anexată de Rusia în 2014 – şi de a domina sudul Ucrainei. Rusia face apel la această tactică pentru a justifica retroactiv confiscarea Crimeei. Herson este singurul oraş mare pe care Rusia a reuşit să-l captureze de la invadarea Ucrainei, la sfârşitul lunii februarie. Dar unele zone din jur au fost relcâştigate de trupele ucrainenei, iar luptele în regiune continuă.
UPDATE 18.40
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) s-a declarat ”extrem de îngrijorată” după arestarea în Ucraina, în teritoriile separatiste pro-ruse, a unora dintre membrii misiunii sale, relatează AFP. La scurt timp după invazia rusă din 24 februarie, OSCE a evacuat câteva sute de observatori din zeci de ţări care monitorizau încetarea focului din 2014.
Dar angajaţi ucraineni rămân la faţa locului, dintre care ”un anumit număr sunt reţinuţi la Doneţk şi Lugansk”, a deplâns OSCE într-un mesaj postat pe Twitter, afirmând că se folosesc toate canalele disponibile pentru a facilita eliberarea lor”. Nu au fost furnizate alte detalii.
UPDATE 17.45
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 18 au fost rănite luni în lovituri ruse asupra unor instalaţii feroviare în regiunea Viniţa din zona vest-centrală a Ucrainei, a anunţat Parchetul local, informează AFP şi Reuters.
„Din cauza unor bombardamente ale inamicului, cinci persoane au fost ucise şi alte 18 au fost rănite”, a informat Parchetul local într-un comunicat, precizând că tirurile de rachete care au avut loc dimineaţa au vizat „infrastructuri de transport” lângă micile oraşe Jmerînka şi Kozeatîn.
UPDATE 17.10
Ucraina nu a ajuns la un acord cu Rusia privind deschiderea unui coridor umanitare pentru evacuarea civililor din Mariupol, a declarat vicepremierul de la Kiev, Irina Veresciuk.
Declarația ei vine după ce Rusia a anunțat o încetare a focului pentru a permite civilior care se adăpostesc în combinatul Azovstal să părăsească locul.
„E important să se înțeleagă că un coridor umanitar este deschis cu acordul ambelor părți. Un coridor anunțat doar de o parte nu prezintă siguranță și, prin urmare, nu este un coridor umanitar”, a declarat Irina Veresciuk, potrivit The Guardian.
UPDATE 16.00
Medicii legiști care examinează cadavrele scoase din gropile comune găsite în zona de nord a Kievului afirmă că au descoperit dovezi că unele femei au fost violate înainte de a fi ucise de trupele ruse, scrie The Guardian.
„Avem deja câteva cazuri care sugerează că aceste femei au fost violate înainte de a fi împușcate”, a declarat Vladislav Pirovski, medic legist care, împreună cu o echipă de investigatori, a făcut zeci de autopsii pe cadavrele locuitorilor din Bucha, Irpin și Borodianka, care au murit în timpul ocupației ruse.
UPDATE 15.00
Rusia nu vede niciun risc în regiunea separatistă a Republicii Moldova – Transnistria – şi doreşte o soluţionare paşnică a situaţiei de acolo, informează Interfax, care îl citează pe viceministrul rus de externe Andrei Rudenko, notează agenţia Reuters.
Generalul Rustam Minnekaev, comandantul adjunct al districtului militar central rus, a fost citat anterior de agenţiile de presă de stat ruse după ce a spus că un control deplin al Rusiei asupra sudului Ucrainei i-ar da accesul în Transnistria.
UPDATE 14.30
Regiunea Lugansk din estul Ucrainei se confruntă cu probleme majore în ceea ce privește alimentarea cu apă și energie din cauza bombardamentelor rusești puternice, a spus Serghei Haidai, șeful administrației militare regionale, citat de CNN.
„Aproape toată regiunea Luhansk a rămas fără alimentare cu apă. În ultimele 10 zile, 10 așezări au rămas fără curent din cauza bombardamentelor rusești. 30.000 de familii nu au electricitate”, a spus el.
UPDATE 14.00
Ministerul rus al Apărării a anunţat că trupele ruse vor opri ostilităţile cu scopul de a permite civililor să părăsească oţelăria asediată Azovstal din oraşul-port ucrainean Mariupol de la ora 14:00, ora Moscovei, (ora 14:00 Ucraina), luni, relatează Reuters.
Ministerul rus al Apărării a mai precizat că orice civili blocaţi în combinatul siderurgic pot pleca în orice direcţie aleg.
”Rusia atacă în mod continuu (oţelăria) Azovstal la Mariupol. Locul în care se află civilii şi militarii noştri este bombardat cu bombe aerene grele şi de artilerie”, a afirmat consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, duminică, pe Twitter.
UPDATE 13.30
Zeci de civili care au murit în timpul ocupației ruse la Bucha au fost uciși de mici săgeți de metal provenite de la obuze de tipul celor trase de artileria rusă, au spus medicii legiști citați de The Guardian. Armele, cu o rază distructivă foarte largă, au fost folosite cu precădere în primul război mondial.
Patologii și legiștii care fac autopsii asupra cadavrelor găsite în gropile comune din orășelul de lângă Kiev și din alte localități din apropiere, unde forțele ruse au fost acuzate de atrocități, au spus că au găsit mici săgeți de metal, numite fléchettes, înfipte în capul și pieptul oamenilor.
„Am găsit câteva obiecte foarte subțiri, asemănătoare cuielor, în corpurile bărbaților și femeilor, la fel au găsit și alți colegi din regiune”, a spus Vladislav Pirovski, un medic legist ucrainean, pentru The Guardian.
„Este foarte greu să le găsești în corp, sunt foarte subțiri. Majoritatea acestor cadavre provin din regiunea Bucha-Irpin”, a spus el.
UPDATE 13.00
Rusia a avertizat Statele Unite să nu trimită mai mult armament Ucrainei, a declarat ambasadorul Moscovei la Washington, Anatoli Antonov, pentru televiziunea de stat rusă Rossiya 24, potrivit Reuters.
”Am subliniat caracterul inacceptabil al acestei situaţii când Statele Unite ale Americii varsă armament în Ucraina şi am cerut încetarea acestei practici”, a declarat Anatoli Antonov într-un interviu pentru postul de televiziune Rossiya 24.
Antonov a spus că o notă diplomatică oficială a fost trimisă la Washington în care Rusia îşi exprimă îngrijorările cu privire la această situaţie.
UPDATE, ORA 12.45
Rusia anunţă că a atacat instalaţiile militare ucrainene şi rafinăria de petrol Kremenciuk din apropiere de fluviul Nipru, despre care guvernatorul regiunii Poltava a spus că au fost distruse la începutul acestei luni, relatează Reuters.
Rusia a atacat rafinăria de petrol Kremenciuk cu rachete cu rază lungă de acţiune şi a lovit instalaţiile militare din Ucraina, a anunţat, luni Ministerul rus al Apărării.
”Forţele armate ale Federaţiei Ruse continuă operaţiunea militară specială în Ucraina”, a precizat Ministerul rus al Apărării.
”Arme de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune au distrus instalaţiile de producţie de combustibil la o rafinărie de petrol de la periferia de nord a oraşului Kremenciuk, precum şi unităţi de depozitare a produselor petroliere care alimentau echipamente militare pentru trupele ucrainene”, se mai menţionează în comunicatul ministerului.
Invazia Rusiei în Ucraina a strămutat milioane de oameni şi a stârnit temeri legate de o confruntare mai largă între Rusia şi Statele Unite – de departe cele mai mari două puteri nucleare ale lumii, relatează news.ro.
UPDATE, ORA 10.22
Rusia plănuieşte un referendum în oraşul sudic Herson din Ucraina, menit să justifice ocupaţia, potrivit ultimului raport al Ministerului Apărării din Marea Britanie, relatează BBC.
Oraşul este cheia obiectivului Rusiei de a institui un pod terestru către Peninsula Crimeea – care a fost anexată de Rusia în 2014 – şi de a domina sudul Ucrainei.
Rusia face apel la această tactică pentru a justifica retroactiv confiscarea Crimeei.
Herson este singurul oraş mare pe care Rusia a reuşit să-l captureze de la invadarea Ucrainei, la sfârşitul lunii februarie. Dar unele zone din jur au fost recâştigate de trupele ucrainenei, iar luptele în regiune continuă, informează news.ro.
UPDATE, ORA 08.32
Un puternic incendiu a izbucnit la un depozit de petrol din oraşul rusesc Briansk, situat la aproximativ 100 de kilometri nord de graniţa cu Ucraina, relatează TASS, citând un reprezentant al guvernului regional.
„Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a confirmat că a avut loc un incendiu”, a declarat biroul de presă al guvernului, adăugând că „există şi o confirmare că este vorba despre rezervoarele de combustibil”.
Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă din Bryansk a declarat că incendiul a fost anunţat la ora 2 dimineaţa, ora Moscovei. La faţa locului au fost trimise echipe de pompieri şi de salvare care au raportat că incendiul are loc la un depozit de petrol, a precizat ministerul.
Conform Russia Today, citată de The Guardian, localnicii spun că s-au auzit explozii. Sirenele pot fi auzite în videoclipurile de pe reţelele sociale, informează news.ro.
Potrivit localnicilor, explozii şi incendii au avut loc în mai multe cartiere din Briansk. Potrivit unor informaţii neconfirmate, a doua sursă de foc are originea în zona în care se află o unitate militară având legătură cu Direcţia principală de rachete şi artilerie a Ministerului Apărării.
Serviciile de urgenţă au început să evacueze locuitorii caselor din apropierea depozitului de petrol care arde.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
ȘTIREA INIȚIALĂ
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken şi secretarul apărării Lloyd Austin s-au întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Ucraina, a confirmat un înalt oficial al Departamentului de Stat, potrivit Reuters.
Cei doi oficiali SUA au anunţat întoarcerea treptată a diplomaţilor americani în ţară şi numirea unui nou ambasador, conform surselor citate.
Secretarii cabinetului au promis, de asemenea, un nou pachet de asistenţă în valoare de 713 milioane de dolari pentru guvernul lui Zelenski şi ţările din regiune, unde invazia Rusiei a stârnit temeri legate de o agresiune ulterioară din partea Moscovei.
Oficialii au refuzat cererile din partea presei de a-i însoţi pe secretari în Ucraina, invocând securitatea. Oficialii au informat reporterii din Polonia cu condiţia ca această călătorie să nu fie anunţată până când delegaţia a ieşit în siguranţă din Ucraina.
Austin va călători în Germania, unde va găzdui omologi din peste 20 de naţiuni şi pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la baza aeriană americană de la Ramstein, pentru a discuta despre nevoile de apărare ale Ucrainei, a declarat un oficial de la Pentagon, informează news.ro.
