UPDATE 11:28
Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, le-a dat miercuri daună totală jurnaliștilor de la Ministerul Justiției, într-un spectacol de un deliciu incontestabil.
Pe scurt, ideea a fost următoarea: ziariștii l-au întrebat pe diplomat cu o insistență extremă dacă, în opinia lui, modificările propuse de către ministrul Tudorel Toader la legile justiției sunt sau de natură să protejeze lupta anticorupție. La rândul său, diplomatul a spus că da, dar reprezentantul UK a subliniat în repetate rânduri că important este ca modificările înaintate de Toader să fie discutate cu toate părțile implicate, ultimul cuvânt urmând să-l aibă Parlamentul.
Pentru început, ambasadorul Paul Brummell a declarat că a discutat cu ministrul Tudorel Toader despre relația bilaterală pe justiție dintre România și Regatul Unit, a apreciat „colaborarea foarte strânsă” dintre cele două state în lupta împotriva traficului de ființe umane și a anunțat că ambasada a organizat vizite pentru 12 judecători și procurori în Regatul Unit, pentru schimb de experiență.
În legătură cu Brexitul, ambasadorul Brummell a afirmat: „După ieșirea Marii Britanii din UE, vrem în continuare o relație foarte strânsă în ceea ce privește colaborarea juridică. Guvernul din Marea Britanie a publicat un document cu propuneri de colaborare (…) foarte strânsă în domeniul juridic civil între Marea Britanie și cele 27 de state membre ale UE, inclusiv România”.
Întrebat despre modificările propuse de către ministrul Toader, diplomatul arăspuns: „Am subliniat că este important pentru România să decidă conform Constituției și conform voinței parlamentare ce sistem de justiție vreți, care este sistemul potrivit. Apreciem foarte mult ce a făcut România de anul trecut, în ceea ce privește sistemul de drept și luptă împotriva corupției. Sunt instituții, precum DNA, care lucrează într-un mod foarte bun. Orice modificare ar fi bine să aibă loc cu o discuție cu toate părțile interesate”.
Chestionat dacă are vreo îngrijorare în legătură cu ideile lui Tudorel Toader, Paul Brummell a replicat: „Domnul ministru a explicat scopul modificărilor și am subliniat că este ceva pentru România. Modificările au scopul de a întări lupta împotriva corupției și sistemul de drept. Vrem să fie discutate cu toate părțile interesate. Domnul ministru a explicat că o să fie, că a inițiat deja dezbaterea publică”.
Solicitat să precizeze dacă guvernantul a spus explicit că susține în continuare lupta anticorupție, diplomatul a afirmat: „Da – a declarat că este importantă pentru România”.
Jurnaliștii au insistat: este ministrul total de acord cu continuarea luptei împotriva corupției? Ambasadorul a răspuns scurt: „Da”.
Ziariștii au împins discuția mai departe: ce recomandare are ambasadorul pentru demnitar? Răspunsul a venit nici mai mult, nici mai puțin decât: „Importantă nu este recomandarea din partea noastră; important este că toate părțile interesate au rolul de a exprima puncte de vedere”.
Gazetarii nu s-au lăsat: aceste modificări întăresc lupta anticorupție? Paul Brummell – deja pe picior de plecare – nu a știut cum să scape mai repede din hățișul de camere, microfoane și reportofoane: „Am dat deja răspuns; important este că…”
Ultima întrebare a fost de-a dreptul fulminantă: „De ce ați venit la Ministerul Justiției?” De la reprezentantul Regatului Unit s-au auzit ultimele cuvinte, înainte ca acesta să iasă pe ușa instituției: „Deja am răspuns la această întrebare”.
–––––––
Al doilea ambasador îl vizitează miercuri pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, în legătură cu proiectul acestuia de a modifica legile din domeniu (primul diplomat fiind cel din partea SUA, Hans Klemm, care s-a întâlnit marți cu guvernantul român).
Este vorba despre reprezentanul Marii Britanii la București, Paul Brummell. El a sosit la sediul ministerului miercuri dimineață, la ora 10. Potrivit unor surse ministeriale citate de Hotnews, discutiile sunt legate de proiectul de modificare a legilor justitiei. Intalnirea dintre Brummell si Toader nu a fost anuntata oficial de Ministerul Justitiei sau de Ambasada UK.
