UPDATE 15:37
Când se va remedia problema de la RADET. Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a făcut anunţul, în urmă cu puţin timp, pentru PSnews.ro.
„Am vorbit cu directorul de la RADET şi mi-a spus că termină mâine, până la 8 dimineaţa. Au fost două avarii încă din vară. Nu au putut interveni, pentru că aveau scandalul ăla cu bugetul neaprobat. Au mai intervenit două sau trei avarii ieri, iar în zonă sunt deja cinci echipe. Problema clasică (care nu ţine doar de Sectorul 5, dar sectorul este o zonă unde nu s-a intervenit deloc până acum), problema clasică e că au ţevăraia aia veche de 50 de ani, care plesneşte nici măcar din cauze de temperatură, ci, pur şi simplu, de veche ce e. Iar asta ne duce la vechea soluţie politică – cu schimbările, reorganizarea, investiţiile în instalaţii moderne, prin care nu mai pierzi căldură etc. Dar ideea e că oamenii vor avea din nou căldură şi apă caldă mâine, la 8 – mai trebuie să suporte doar o seară”, ne-a declarat Raeţchi.
––––
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) se confruntă, luni, cu o problemă extrem de gravă.
O avarie puternică înregistrată la RADET face ca peste 300 de blocuri din Sectorul 5 al Capitalei să nu aibă căldură şi apă caldă, informează România TV.

Mincinosilor, mari mincinosi mai sunteti … „tevaria aia veche de 50 de ani” … mintiti, mintiti si iar mintiti … poate ramane, totusi, ceva !