Skip to content
Societate

UPDATE Circulația a revenit la normal la metrou. Traficul fusese blocat după ce o femeie s-a aruncat în fața trenului

Inquam Photos/Octav Ganea

UPDATE

Circulaţia trenurilor pe Magistrala 3 a revenit la normalitate, după dificultăţi înregistrate începând cu ora 8:38, din cauza unei posibile tentative de suicid la staţia de metrou Lujerului, linia 1, a anunţat miercuri Metrorex.

Pentru evitarea aglomeraţiei la nivel peron, accesul călătorilor în staţie a fost restricţionat până la remedierea situaţiei, potrivit reprezentanţilor companiei, iar pentru continuarea călătoriei celor deja aflaţi în staţie circulaţia a fost reorganizată în sistem pendulă între staţiile Preciziei – Lujerului, linia 2, Eroilor 1 – Preciziei, linia 2.

ȘTIREA INIȚIALĂ

O femeie s-a aruncat în fața unei garnituri care intra în stația de metrou Lujerului, motiv pentru care traficul este îngreunat miercuri dimineaţa.

O femeie de 20 de ani s-a aruncat în fața metroului la stația Lujerului, în jurul orei 8:40, conductorul metroului fiind cel care a sunat la 112.

În câteva minute au venit paramedicii SMURD care încearcă să o salveze pe tânăra aflată sub metrou.

Pe tronsonul Anghel Saligny – Preciziei se circulă doar pe un singur fir și s-a format aglomerație, pentru că garniturile de metrou ajung în stații mult mai decât în mod normal.

Metrorex a emis un comunicat prin care informează că „astăzi, 9 iunie 2021, începând cu 08:38, circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate pe Magistrala 3 din cauza unei posibile tentative de suicid la stația de metrou Lujerului, linia 1”.

Pentru evitarea aglomerației la nivel peron, accesul călătorilor în stație a fost restricționat până la remedierea situației. De asemenea, pentru continuarea călătoriei celor deja aflați în stație, circulația a fost reorganizată în sistem pendulă între stațiile: Preciziei – Lujerului, linia 2 Eroilor 1 – Preciziei, linia 2. Conform procedurilor aplicabile în astfel de cazuri a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD, iar instituțiile abilitate vor cerceta condițiile în care s-a produs evenimentul. Viața are prioritate și pe această cale vă reamintim că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: ”În așteptarea trenului nu staționați dincolo de banda de siguranță marcată la marginea peronului”, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *