UPDATE 14.31
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, întrunit în ședință extraordinară joi la sediul ISU Suceava, a analizat și acceptat propunerile formulate de Secția de Drumuri Naționale Suceava, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean Suceava de închidere / menținere a restricțiilor pentru următoarele tronsoane de drum, funcție de evoluția vremii și posibilitățile de intervenție pentru deszăpezire, până în data de 07.04.2023, ora 10:00:
DN 2 (Fălticeni – Siret), cu mențiunea că se permite circulația autovehiculelor cu masa maximă autorizată =< 3,5 tone, pe axa Suceava – Rădăuți;
DN 17 (Suceava – Păltinoasa);
DN 17 A (Rădăuți – Ratoș);
DN 29 (Suceava – limită de județ cu Botoșani).
Secțiile de Drumuri Naționale Suceava și Câmpulung Moldovenesc vor dispune măsuri pentru redimensionarea judicioasă și relocarea capabilităților de intervenție în zonele Rădăuți și Fălticeni, în vederea asigurării măsurilor necesare intervențiilor și gestionării situațiilor de urgență pe tronsoanele de drum din aceste zone, potrivit newsbucobina.
UPDATE 14:20
Ninsorile și viscolul puternic țin, în continuare, 8 drumuri naționale închise. Vorbim despre șosele din județele Botoșani și Suceava. Drumarii lucrează la foc continuu pentru a elibera drumurile de mormanele de zăpadă. Pe unele porțiuni, s-au format pe marginea drumului troiene înalte de peste un metru înălțime.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, din cauza condiţiilor meteorologive nefavorabile, rămâne închisă circulaţia rutieră pe următoarele tronsoane de drumuri naţionale: DN 2 Româneşti-Siret, judeţul Suceava; DN 2K Arbore- Milişăuţi, judeţul Suceava; DN 17A Rădăuţi-Bălcăuţi, judeţul Suceava; DN 24C Rădăuţi-Prut – Manoleasa, respectiv Bădărăi-Ştefăneşti, judeţul Botoşani; DN 29 Botoşani-Huţani, judeţul Botoşani; DN 29A Dorohoi-Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani; DN 29C Siret, judeţul Suceava – Mihăileni, judeţul Botoşani; DN 29 D Botoşani-Ştefăneşti, judeţul Botoşani. În același timp, sunt impuse restricţii de tonaj, pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, pe DN 24C Ştefăneşti-Manoleasa, judeţul Botoşani; DN 29 Manoleasa-Săveni, judeţul Botoşani; DN 29C Cucorani-Mihăileni, judeţul Botoşani; DN 29E Stanca-Vama Stanca, judeţul Botoşani.
UPDATE ORA 11:00
O tânără însărcinată şi o femeie dializată au fost preluate, în noaptea de joi spre vineri, de către pompierii din judeţul Botoşani şi transportate la spital, după ce, iniţial, au fost probleme din cauza drumurilor înzăpezite.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, o tânără de 19 ani, din Bădiuţi, gravidă în ultimul trimestru de sarcină, a intrat, joi, în travaliu, însă nu a putut fi preluată de echipajul SAJ trimis la caz, din cauza drumurilor impracticabile.
De asemenea, o femeie de 55 de ani, din Mihălăşeni, era programată la dializă pe data de 5 aprilie. Aceasta a fost preluată, miercuri, de un echipaj al ISU Botoşani pentru a fi adusă la Botoşani.
Deoarece DN 29 D Botoşani – Ştefăneşti era închis circulaţiei şi nu exista o altă rută ocolitoare practicabilă pentru a ajunge la Botoşani, medicul coordonator din dispeceratul integrat ISU – SAJ a luat decis ca femeia să rămână la Unitatea de Asistenţă Medico – Socială Ştefăneşti, sub supravegherea unui medic.
Cele două paciente au fost preluate, noaptea trecută, de pompieri, cu autospeciala de transport personal şi victime multiple, fiind duse în siguranţă la Spitalul Judeţean „Mavromati” Botoşani.
De asemenea, 17 persoane sunt în continuare adăpostite temporar la Primăria Mihălăşeni, Unţeni şi Ungureni, arată sursa citată.
Peste 100 de poliţişti, împreună cu jandarmi şi poliţişti de frontieră sunt prezenţi în teren, pentru monitorizarea traficului rutier pe arterele deschise circulaţiei, precum şi constituiţi în filtre rutiere în zonele în care se acţionează pentru deszăpezirea drumului, scrie agerpres.ro.
„Având în vedere starea părţii carosabile, pentru a nu fi implicaţi în evenimente rutiere nedorite, vă recomandăm: să manifestaţi o conduită preventivă la volan; să adaptaţi viteza permanent la condiţiile de drum (carosabil umed, acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei,trafic aglomerat); să păstraţi o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile; să folosiţi corespunzător sistemul de iluminare/semnalizare pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic; să evitaţi crearea ambuteiajelor; să echipaţi corespunzător autovehiculelor cu anvelope de iarnă”, precizează ISU Botoşani.
Meteorologii au prelungit Codul Galben de ninsori şi viscol, până la ora 12,00, pentru judeţul Botoşani.
În continuare, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne şi ale Ministerului Apărării Naţionale, autorităţile locale, precum şi celelalte instituţii cu rol în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteo extreme lucrează, în sistem integrat, pentru a asigura un răspuns operativ la solicitările cetăţenilor.
UPDATE, ORA 09:03
Circulaţia rutieră a fost redeschisă pe toate drumurile naţionale şi judeţene din Neamţ, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Potrivit sursei citate, au fost ridicate şi toate restricţiile de tonaj, informează agerpres.ro/.
Poliţiştii rutieri recomandă însă conducătorilor auto să circule cu prudenţă şi să adapteze viteza la condiţiile de carosabil, având în vedere că pe unele sectoare de drum se manifestă fenomenul de polei.
Judeţul Neamţ s-a aflat, joi, sub avertizare Cod Roşu de ninsori şi viscol fapt pentru care mai multe sectoare de drum naţional şi judeţean au fost închise iar cursurile şcolare au fost suspendate.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
ȘTIREA INIȚIALĂ
Traficul rutier este închis, vineri dimineaţă, pe unele tronsoane din opt drumuri naţionale, în judeţele Suceava şi Botoşani, în timp ce pe alte patru sectoare de drumuri naţionale din Botoşani sunt impuse restricţii pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, anunţă Centrul Infotrafic.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, din cauza condiţiilor meteorologive nefavorabile, rămâne închisă circulaţia rutieră pe următoarele tronsoane de drumuri naţionale: DN 2 Româneşti-Siret, judeţul Suceava; DN 2K Arbore- Milişăuţi, judeţul Suceava; DN 17A Rădăuţi-Bălcăuţi, judeţul Suceava; DN 24C Rădăuţi-Prut – Manoleasa, respectiv Bădărăi-Ştefăneşti, judeţul Botoşani; DN 29 Botoşani-Huţani, judeţul Botoşani; DN 29A Dorohoi-Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani; DN 29C Siret, judeţul Suceava – Mihăileni, judeţul Botoşani; DN 29 D Botoşani-Ştefăneşti, judeţul Botoşani, informează news.ro.
De asemenea, sunt impuse restricţii de tonaj, pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, pe DN 24C Ştefăneşti-Manoleasa, judeţul Botoşani; DN 29 Manoleasa-Săveni, judeţul Botoşani; DN 29C Cucorani-Mihăileni, judeţul Botoşani; DN 29E Stanca-Vama Stanca, judeţul Botoşani.
”Aria precipitaţiilor a mai scăzut în intensitate, iar la această oră ninge moderat, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe artere rutiere din judeţele Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Suceava. Pe alte şosele ale ţării, în principal în partea nordică, se circulă în condiţii de ploaie, fiind posibilă formarea poleiului”, arată sursa citată.
