Skip to content
Societate

UPDATE Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut lui Marius Caraşol diplomele de studii în original

energynomics.ro

UPDATE

Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut preşedintelui directoratului, Marius Caraşol, diplomele de studii în original, urmând să dispună măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale, în urma informaţiilor că şi-ar fi falsificat CV-ul, se arată într-un comunicat al companiei.

„Ca urmare a informaţiilor publicate în presă referitoare la autenticitatea studiilor preşedintelui Directoratului CNTEE Transelectrica SA, domnul Marius-Dănuţ Caraşol, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA face următoarele precizări: în vederea clarificării acestei situaţii, Consiliul de Supraveghere al Companiei i-a solicitat deja domnului Marius-Dănuţ Caraşol toate documentele de atestare a studiilor în original, cu recomandarea de a întreprinde personal demersurile către Universitatea Politehnica Bucureşti pentru validarea autenticităţii acestora”, precizează reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, în măsura în care autorităţile abilitate să autentifice documentele de studii ale lui Marius-Dănuţ Caraşol se vor exprima, vor fi dispuse măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale şi statutare.

„Consiliul de Supraveghere al Companiei analizează cu maximă seriozitate şi responsabilitate aceasta problemă, având în vedere că Transelectrica este o societate strategică la nivel naţional şi o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti”, se mai arată în comunicat.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Președintele directoratului Transelectrica și-a falsificat CV-ul, spunând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București. Instituția de învățământ a transmis, pentru Edupedu.ro, următoarele: “Persoana menționată de dumneavoastră în solicitarea transmisă a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”.

Contactat și întrebat de Edupedu.ro dacă a absolvit Politehnica din București, așa cum scrie în CV-ul public, Marius Dănuț Carașol a răspuns: “Nu pot să vorbesc, mulțumesc mult”.

Marius Dănuț Carașol, Președintele Directoratului Transelectrica.ro, scrie atât în CV-ul oficial, cât și în Biografia publicate pe site-ul gigantului energetic pe care îl conduce că “este absolvent al Facultății de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București”.

Contactat de Edupedu.ro și întrebat dacă a absolvit Universitatea Politehnica din București, așa cum scrie în CV-ul său, Marius Dănuț Carașol a răspuns: “Eu sunt într-o ședință la Sibiu, luați legătura cu colegii mei”.

La insistențele Edupedu.ro și la precizarea jurnalistului că răspunsul durează câteva secunde, Carașol a declarat: “Nu pot să vorbesc. Vă mulțumesc!”, și a închis telefonul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *