Skip to content
Politică

UPDATE Deranj mare la PNL. Important primar liberal, urmărit penal de DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au decis să îl pună sub urmărire penală pe unul dintre cei mai importanți și mai influenți primari ai Partidului Național Liberal, provenit din vechiul PDL.

Este vorba de edilul municipiului Târgu- Mureș, Dorin Florea. Acesta este acuzat și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative.

Iată comunicatul DNA privind acuzațiile aduse lui Dorin Florea, dar și a altor funcționari din Primăria Târgu- Mureș:

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus efectuarea urmăririi penale față de:

– DORIN FLOREA și KISS IMOLA, primar respectiv director economic ai municipiului Tîrgu Mureș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

– MĂCEȘANU VIRGIL, CIOBAN MARIA, jurist respectiv secretar în cadrul Primăriei Tîrgu Mureș, și BENEDEK ISTVAN, GOMBOS GEZA CSABA, PETI ANDREI, JOZSA TIBOR, KARACSONY ERDEI ETEL, BAKOS LEVENTE ATTILA, TORZSOK SANDOR LASZLO, KIKELI PAL ISTVAN, SOOS ZOLTAN, HALLER BELA, ROMAN IOANA DANA, MATEI DUMITRU, PUIAC ION CLAUDIU, FĂRCAȘ IOAN, GUJAN HERMAN COSMIN LUCIAN, SOMEȘAN CRISTINA LIGIA, SABĂU POP AURELIAN OLIMPIU, LOGHIN LUCIAN MIRCEA, URCAN GHEORGHE, consilieri locali în cadrul primăriei Tîrgu Mureș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 18 iulie 2013, suspectul Dorin Florea în calitate de primar al municipiului Tîrgu Mureș și ordonator principal de credite și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative care interziceau alocarea de fonduri de la bugetul local către Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, întrucât aceasta avea obligații de plată neonorate privind impozitele și taxele către stat, precum și contribuțiile către asigurările sociale de stat.
Concret, suspectul a inițiat, în condiții ilegale, un proiect de hotărâre de consiliu local, care a stat la baza adoptării, în mod ilegal, la data de 25 iulie 2013, a hotărârii a Consiliului Local Municipal privind aprobarea alocării, de la bugetul local, a sumei de 4.000.000 lei pentru sezonul competițional 2013-2014, în vederea continuării asocierii dintre municipiul Tg. Mureș și Fotbal Club Municipal Tg. Mureș.
La acea ședință a participat, pe lângă cei 20 de suspecți – consilieri locali, și secretarul Primăriei Municipiului, suspecta Cioban Maria, care a contrasemnat documentul respectiv.
Ulterior, suspectul Dorin Florea a încheiat și semnat în condiții ilegale, ca reprezentant al municipiului Tîrgu Mureș, alături de suspecta Kiss Imola, în calitate de directorul economic, un contract de asociere cu Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, contract vizat de suspectul Măceșanu Virgil în calitate de jurist, prin care s-a alocat acestei asociații sportive, de la bugetul local, suma de bani respectivă.
Prin aceste fapte a fost prejudiciat bugetul local al municipiului Tîrgu Mureș cu suma de 4.000.000 lei, plătită asociației sportive în perioada 21.08.2013 – 31.05.2014, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de o altă persoană.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, se arată în comunicatul procurorilor DNA.

Lider marcant al Partidului Național Liberal este chemat, joi, de procurorii anticorupție la audieri, după ce săptămâna trecută ar fi avut loc mai multe audieri.

Este vorba despre primarul din Târgu-Mureș, Dorin Florea.

Cazul în care este audiat primarul târgumureșean privește finanțarea unor cluburi sportive din bugetul local, potrivit B1 TV.

UPDATEPotrivit unor surse judiciare, săptămâna viitoare ar urma să fie invitat să dea declaraţii în această cauză şi viceprimarul Claudiu Maior.

Până în prezent, în cauză au fost audiaţi majoritatea consilierilor locali care au adoptat hotărârile Consiliului Local din 29 mai 2014 prin care era aprobată finanţarea din bugetul local a cluburilor Asociaţia „Fotbal Club ASA 2013 Târgu Mureş”, Baschet Club Mureş, Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureş, Clubul Sportiv City’Us Târgu Mureş şi Sport Club Mureşul Târgu Mureş cu peste 15 milioane de lei.

În luna iunie 2014, DNA a solicitat în scris hotărârile Consiliului Local Târgu Mureş din 29 mai 2014 prin care instituţia se angaja să finanţeze din bugetul local cluburile sportive.

Asociaţia Pentru Minţi Pertinente AMPER a solicitat, în urmă cu aproape un an, revocarea celor cinci hotărâri ale Consiliului Local Târgu Mureş din 29 mai 2014 de finanţare a cluburilor amintite.

Viceprimarul din Târgu Mureş, Claudiu Maior, a precizat că municipalitatea urmează să emită un comunicat de presă pe această temă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *