Skip to content
Politică

UPDATE Dragnea îi dă peste nas lui Liiceanu

rfi.ro

UPDATE

Dragnea a reacționat imediat la declarația făcută de Gabriel Liiceanu, pe care o consideră falsă în totalitate și că nu reflectă absolut deloc realitatea din România. Liderul PSD i-a scris acestuia în legătură cu dezbaterea găzduită de Comisia LIBE, miercuri, cu privire la democrația și sistemul de justiție din România, potrivit Agerpres.ro

„Mă văd nevoit să vă adresez această scrisoare întrucât unul dintre invitații la dezbatere, dl Gabriel Liiceanu, a făcut în discursul său următoarea afirmație la adresa mea: ‘Iată declarația explicită a șefului PSD, rostită la un post de televiziune săptămâna trecută: ‘trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA, pe demiterea dnei Kovesi’. Vă supun atenției faptul că această afirmație a dlui Liiceanu este falsă în totalitate și nu reflectă în niciun fel realitatea din România. Nu am rostit niciodată această declarație și nici nu am făcut vreo altă afirmație în sensul sugerat de dl Liiceanu. Dimpotrivă, în toate declarațiile publice pe care le-am avut pe acest subiect nu am făcut nici măcar o sugestie din care să reiasă că dna procuror șef ar trebui demisă de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție. Mai mult decât atât, am reamintit mereu presei și opiniei publice din România ceea ce am spus și în timpul recentei campanii electorale din România, respectiv că „noi, ca partid, nu am avut de gând și nu avem de gând să cerem revocarea celor trei procurori șefi din România: procurorul general, procurorul șef DIICOT, procurorul șef DNA”, afirmă Dragnea, în scrisoarea transmisă AGERPRES de Biroul de presă al PSD.

După cum a arătat președintele Camerei Deputaților, în urma unei decizii a Curții Constituționale care a evidențiat că ancheta DNA la nivelul Guvernului a fost nelegală și neconstituțională, a fost chestionat în nenumărate rânduri dacă acest fapt nu reprezintă un motiv temeinic pentru demiterea conducerii DNA.

De fiecare dată când mi s-au adresat astfel de întrebări m-am abținut să mă pronunț, pentru a nu influența în niciun fel analiza pe care ministrul Justiției o desfășoară în prezent în legătură cu acest subiect. Din punctul meu de vedere, faptul că unul dintre invitații români care au luat cuvântul la dezbaterea Comisiei LIBE și-a permis să mistifice în mod deliberat realitatea din România, cu scopul vădit de a-i dezinforma pe membrii comisiei, demonstrează cât de subiective și pătimașe sunt pozițiile celor care au criticat Guvernul României pentru faptul că a emis anumite acte normative ce aveau drept scop transpunerea în legislația penală a unor modificări enunțate în deciziile definitive și obligatorii ale Curții Constituționale. Prin urmare, vă rog să luați la cunoștință și să comunicați celorlalți membri ai comisiei falsitatea afirmației de mai sus a dlui Gabriel Liiceanu la adresa mea. De asemenea, vă rog să luați act de faptul că Partidul Social Democrat nu și-a propus și nu își propune să facă demersuri în sensul demiterii persoanelor care conduc instituțiile din domeniul Justiției”, a subliniat Liviu Dragnea.

 

 


 

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost atacat dur miercuri de către scriitorul Gabriel Liiceanu în Parlamentul European, la dezbaterea pe tema democrației și a justiției din România, eveniment organizat după scandalul Ordonanței de Urgență 13/2017.

Liiceanu le-a vorbit eurodeputaților despre guvernul Grindeanu, adoptarea OUG 13, precum și efectele acesteia, dacă ar fi intrat în vigoare.

„Ținta numărul unu a acestor oameni sunt Parchetul General și DNA”, a susținut filosoful, citat de Digi24.ro.

Liiceanu s-a plâns că marea corupție a dus România pe ultimul loc în multe din clasamentele Europei.

Începând cu anul 2000, odată cu Guvernul social-democrat al lui Adrian Năstase, prim-ministru condamnat pentru corupție, corupția a devenit sistematică și profesionistă în România, parazitând an de an bugetul țării prin licitații trucate, făcute în favoarea firmelor deținute de politicieni și de familiile lor și de acoliții lor. Țara s-a împărțit pe stăpâni regionali, deținând funcții politice și administrative. Au fost numiți baroni, care s-au îmbogățit la nivel de zeci și sute de milioane de euro. Nimeni nu poate să spună de câte miliarde de euro a fost jefuită România în acești 27 de ani”, a declarat patronul editurii Humanitas în plenul Parlamentului European.

Potrivit acestuia, „printr-un fericit concurs de împrejurări”, a fost înființată Direcția Națională Anticorupție. Din dosarele DNA de urmărire penală a „câtorva mii de politicieni” a rezultat, de pildă, că doar în 2015 s-ar fi dat mită circa 430 milioane de euro.

Pe 11 decembrie 2016, coaliția PSD-ALDE a câștigat detașat alegerile parlamentare cu voturile a doar 18% din totalul electoratului român. Nimeni nu are de gând și nu a contestat acest rezultat, a spus Liiceanu, adăugând că „România are, în clipa de față, în fruntea Parlamentului doi oameni condamnați penal sau cu proces în curs” și că noul Guvern „a avut ca țel principal să scape de pușcărie pletora de penali”.

Guvernarea PSD-ALDE a debutat printr-un atac frontal la adresa justiției. Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern în noaptea de 31 ianuarie prin care erau dezincriminați condamnații penal urma să-i scoată de sub rigorile legii, în primul rând, pe cei doi șefi de partide care conduc coaliția. Aici suntem și ăsta este adevărul, a declarat Gabriel Liiceanu.

Scriitorul și-a mai manifestat credința că președintele PSD, Liviu Dragnea, și colegii săi de partid și de coaliție „pentru a scăpa de pușcărie și pentru a-și salva averile, nu s-ar da înapoi de la nimic”.

Ținta numărul unu a acestor oameni sunt Parchetul General și DNA, a concluzionat filosoful.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *