UPDATE 17:02
Preşedintele Klaus Iohannis a comentat sâmbătă condamnarea la închisoare a lui Liviu Dragnea, spunând că liderul PSD trebuie să dispară din viaţa publică, informează Adevărul.ro.
„Scena politică românească a intrat într-o fază destul de tulbure. Evoluţia nu este satisfăcătoare şi am urmărit sondajele. Toate arată că nivelul de nemulţumire a populaţiei este peste 80%, arată că lumea nu mai are încredere în clasa politică. În acest context, am considerat că acest anunţ poate să consituie un punct interesant, poate unii vor fi încurajaţi să meargă mai departe dacă fac acest anunţ. Alţii, probabil, nu vor primi bine acest anunţ. Mi s-a părut că este necesară o clarificare a intenţiilor mele.
Cred că PSD nu este extrem de fericit că am făcut azi acest anunţ Nu mă tem de nicio suspendare. Deciziile pe care le iau sunt cele pe care le consider corecte şi bune pentru România. Nu există niciun motiv de suspendare şi nu are cine să o facă. Nu-mi doresc ca Liviu Dragnea să se teamă de mine; îmi doresc să se teamă de români. Sunt de părere că Dragnea ar trebui să se retragă de tot din politică. După a doua condamnare, ar trebui să dispară pur şi simplu din viaţa publică românească. Aşa s-ar întâmpla în orice ţară, chiar cu democraţie incipientă. La noi nu se întâmplă, pentru că aşa gândeşte el.
Partea care mi se pare că este mai gravă e că PSD nu-şi dă seamă ca trebuie să-l trimită pe Dragnea acasă. Suntem în faza total nepotrivită şi nefericită în care cel mai mare partid din România se constituie într-un grup de presiune şi de lobby pentru un infractor.
În politică nu trebuie să aştepţi până la ultima condamnare. Sigur: orice persoană are dreptul să fie considerată nevinovată în sens constituţional, dar în politică e nevoie de oameni asupra cărora nu planează nicio suspiciune.
Cum vrea un infractor condamnat de două ori să fie credibil şi să fie un exemplu pentru România? Aici vorbim şi de moralitate. Politica e despre moralitate. Cum să conducă România un om care e condamnat în două dosare penale? Ce credibilitate mai poate să aibă România? Cu acest comportament pe care l-aş numi iraţional din partea lui Dragnea şi a conducerii PSD care îl sprijină, suntem aruncaţi înapoi cu mulţi ani. România îşi pierde respectul pe care îl câştigase greu şi în Europa, şi în lume. Investitorii îşi pierd toată încrederea dacă cel mai important lider politic îşi permite să disece hotărâri judecătreşti în şedinţe de partid şi în public“, a declarat Iohannis la Sibiu.
––––––––
Actualul președinte Klaus Iohannis dorește încă un mandat prezidențial.
Anunțul a fost făcut sâmbătă în Sibiu, la întâlnirea de 40 de ani de la terminarea liceului (promoţia 1974-1978 a Colegiului „Samuel von Brukenthal”), scrie Adevărul.ro.
„Am luat o decizie importantă si vreau să vi-o comunic acum, aici, în această dimineaţă frumoasă: sunt ferm hotărât să candidez pentru un nou mandat de preşedinte al României”, a declarat Iohannis la debutul întâlnirii cu foștii colegi.
Amintim că același Klaus Iohannis era vehiculat la începutul lunii martie ca fiind luat în calcul la Bruxelles, pentru poziţia de viitor preşedinte al Consiliului European, post ocupat în prezent de Donald Tusk.
