UPDATE 16:00
Germania, printr-un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, a propus miercuri să sprijine Varșovia cu patrule aeriene, după ce o rachetă a căzut în Polonia, incident soldat cu decesul a doi oameni, anunță AFP, citat de Agerpres.
”Ca reacţie la evenimentele din Polonia, îi vom oferi Varşoviei patrule aeriene cu avioane Eurofighter germane”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării, Christian Thiels, în timpul unei conferinţe de presă la Berlin.
”Acest lucru se poate întâmpla chiar de mâine, dacă Polonia doreşte. Avioanele nu trebuie deplasate în Polonia. Patrulele pot decola de la bazele aeriene germane”, a completat acesta.
”Suntem deja în contact cu polonezii (asupra acestui subiect) şi ministrul apărării al Germaniei va discuta astăzi (miercuri) cu omologul său polonez cu privire la această ofertă”, a continuat purtătorul de cuvânt.
Întrebat despre numărul de avioane de luptă Eurofighter care ar putea lua parte la această misiune, Thiels nu a oferit detalii suplimentare, punctând că acest lucru depinde de dorința Varșoviei.
UPDATE 14:23
Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat în Consiliul de Securitate că racheta care a căzut marți și a ucis două persoane a fost „probabil un incident nefericit”. La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus după reuniunea de urgență a Alianței că o investigația este în curs, dar că nu e niciun semn că a fost un act deliberat. Stoltenberg a subliniat că incidentul nu este din vina Ucrainei, ci este o consecință a războiului de care e responsabil Putin. În acest context, Polonia nu va invoca articolul 4 din Tratatul Alianței Nord-Atlantice, adică acela care acoperă cazul în care un stat membru se simte amenințat.
UPDATE: 12:30
Moscova anunţă miercuri, imediat după ce a început la Bruxelles o reuniune de urgenţă a NATO, că a identificat fragmente de rachete doborâte în Polonia ca fiind ”sisteme de apărare antiaeriană de tip S-300 ale Forţelor armate ucrainene”, relatează AFP.
Aceste fragmente ”au fost identificate în mod categoric de către specialişti ruşi ca fiind un element al unei rachete ghidate antiaeriene ale unor sisteme de apărare antiaeriană (de tip) S-300 ale Forţelor armate ucrainene”, precizează într-un comunicat Ministerul rus al Apărării, scrie news.ro.
UPDATE 10.11
Consiliul naţional de securitate (BBN) al Poloniei a anunţat miercuri că se va întruni din nou în cursul zilei, cu începere de la ora 11:00 GMT, în contextul îngrijorărilor că războiul din Ucraina s-ar putea extinde în ţări vecine după ce o rachetă a căzut marţi pe teritoriul polonez, omorând două persoane, transmite Reuters.
‘BBN analizează în prezent cu comandanţi, şefi de servicii şi aliaţi aranjamentele făcute până acum’, a transmis pe Twitter şeful BBN, Jacek Siewiera.
Consiliul de securitate polonez s-a reunit pentru prima dată în cursul nopţii.
Preşedintele Andrzej Duda a declarat anterior miercuri că Polonia nu are dovezi concrete despre cine a lansat racheta, care a lovit o rampă a unui siloz de cereale la circa 6 km de graniţa cu Ucraina.
‘Reacţia aliaţilor noştri, sprijinul lor fără echivoc şi disponibilitatea de a fi alături de noi arată că suntem o ţară mult mai sigură decât dacă nu am fi fost în NATO’, a declarat ministrul adjunct de externe Pawel Jablonski miercuri dimineaţă la postul de radio RMF FM, în timp ce Alianţa se pregăteşte să discute la Bruxelles incidentul, informează agerpres.ro.
UPDATE 09.40
Rusia dezminte faptul că a tras vreo rachetă rusească către Polonia drept ”provocări”, după ce Kievul a acuzat în mod direct Moscova că a ucis doi cetăţeni polonezi, relatează AFP.
”Declaraţiile presei poloneze şi ale unor oficiali despre o pretinsă cădere a unei rachete ruseşti în apropiere de localitatea Przewodow sunt provocări intenţionate cu scopul de a crea o escaladare a situaţiei”, acuză într-o postare pe Telegram ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu.
”Niciun atac nu a fost efectuat asupra vreunor obiective în apropierea frontierei ucraineano-poloneze” de către armata rusă, subliniază Şoigu, conform news.ro.
UPDATE 09.21
Trei oficiali americani au afirmat că evaluările preliminare au sugerat că racheta care a ajuns în Polonia a fost lansată de forţele ucrainene asupra uneia ruseşti care a vizat teritoriul ucrainean în timpul atacului de marţi. Oficialii au vorbit sub rezerva anonimatului deoarece nu erau autorizaţi să discute public pe acest subiect, precizează AP.
Conform AP, această evaluare şi comentariile lui Biden la summitul Grupului celor 20 din Indonezia contrazic informaţiile de marţi ale unui înalt oficial de informaţii american care a declarat AP că rachetele ruseşti au intrat în Polonia.
Două persoane au fost ucise în Polonia de rachete care au căzut pe teritoriul acestei ţări membre NATO, în condiţiile în care atacurile ruseşti lansate marţi asupra Ucrainei au vizat inclusiv oraşul Liov, situat la 80 de kilometri de graniţa cu Polonia.
Preşedintele american Joe Biden a declarat că informaţiile preliminare sugerează că este puţin probabil ca racheta care a provocat marţi o explozie în Polonia şi a ucis doi civili să fi fost lansată din interiorul Rusiei, transmite CNN.
El a adăugat că „este puţin probabil, având în vedere traiectoria, ca aceasta să fi fost trasă din Rusia. Dar vom vedea”.
Anterior, Ministerul rus al Apărării a declarat că informaţiile privind rachetele ruseşti care ar fi aterizat în Polonia au fost o „provocare deliberată”.
Rusia a lansat marţi cel puţin 85 de rachete, cele mai multe dintre ele vuzând instalaţiile energetice ucrainene, notează news.ro
UPDATE 07.41
Preşedintele american Joe Biden a declarat că informaţiile preliminare sugerează că este puţin probabil ca racheta care a provocat marţi o explozie în Polonia şi a ucis doi civili să fi fost lansată din interiorul Rusiei, transmite CNN.
Vorbind cu reporterii după ce s-a întâlnit cu alţi lideri mondiali în Bali, Indonezia, preşedintele a fost întrebat dacă este prea devreme pentru a spune dacă proiectilul a fost lansat din Rusia.
„Există informaţii preliminare care contestă acest lucru. Nu vreau să spun asta până nu investigăm complet”, a răspuns Biden, informează news.ro.
El a adăugat că „este puţin probabil, având în vedere traiectoria, ca acesta să fi fost tras din Rusia. Dar vom vedea”.
Anterior, Ministerul rus al Apărării a declarat că rapoartele privind rachetele ruseşti care ar fi aterizat în Polonia au fost o „provocare deliberată”.
UPDATE 00.23
Purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că guvernul se gândeşte dacă să declanşeze articolul 4 în urma exploziei din Przewodów. Acest lucru ar însemna că membrii NATO se vor consulta cu privire la acţiunile ulterioare.
Articolul 4 din tratatul NATO acoperă scenariul în care un stat membru se simte ameninţat de o altă ţară sau de o organizaţie teroristă.
Clauza din tratat prevede: „Părţile se vor consulta ori de câte ori, în opinia oricăreia dintre ele, integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea uneia dintre părţi este ameninţată”.
Cele 30 de state membre încep apoi consultări oficiale la cererea membrului ameninţat. Discuţiile analizează dacă există o ameninţare şi cum să o contracareze, iar deciziile sunt luate în unanimitate.
Cu toate acestea, articolul 4 nu înseamnă că vor exista presiuni directe pentru a acţiona.
Acest mecanism de consultare a fost declanşat de mai multe ori în istoria NATO. Un exemplu este cel de acum un an, când soldaţi turci au fost ucişi într-un atac dinspre Siria.
În acel caz, NATO a decis să se consulte, dar nu a luat nicio măsură.
UPDATE 00.11
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că este „important ca toate faptele să fie stabilite”, după ce a vorbit cu preşedintele polonez Andrzej Duda despre explozia din Polonia de marţi, anunţă CNN.
„I-am transmis condoleanţe pentru pierderea de vieţi omeneşti. NATO monitorizează situaţia şi aliaţii se consultă îndeaproape. Important ca toate faptele să fie stabilite”, a spus Stoltenberg într-o postare pe Twitter.
UPDATE 23:00
Președintele României a reacționat pe Facebook spunând că țara noastră este alături de Polonia
„România este pe deplin solidară cu prietenul și aliatul nostru Polonia ca urmare a veștilor îngrijorătoare legate de exploziile de pe teritoriul său. Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri.”, a scris Iohannis.
UPDATE 22:25
Casa Albă spune că nu poate confirma informațiile privind rachete rusești ce au căzut pe teritoriul polonez, anunțând că lucrează cu Varșovia pentru a aduna mai multe informații în acest sent, scrie Reuters.
UPDATE 22.17
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a convocat o reunine de urgență după incidentul de la granița dintre Polonia și Ucraina.
UPDATE 22:12
Președintele ucrainean spune că rachetele care au căzut în Polonia sunt ale rușilor, potrivit Reuters.
„Am avertizat de mult timp că Rusia nu se va limita la a ataca doar Ucraina”, a afirmat Zelenski.
UPDATE 22:05
Departamentul de Stat al SUA spune că lucrează împreună cu partenerii polonezi pentru a stabili cu adevărat ce s-a întâmplat în Polonia.
„Rapoartele venite de la fața locului sunt îngrijorătoare”, spune Departamentul, care spune însă că nu are suficiente informații că rachetele respective sunt ale rușilor.
UPDATE 21.55
Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, spune că Rusia nu a lovit ținte de la granița Ucrainei cu Polonia și spune că totul este o provocare, potrivit Reuters.
„Nu au fost lovituri asupra unor ținte din apropierea graniței de stat dintre Ucraina și Polonia. Fragmentele care apar în presă nu au nimic de-a face cu armele rusești”, se precizează pe contul de Telegram al Armatei Ruse, potrivit Kommersant.ru.
UPDATE 21.43
Forțele Aeriene Poloneze au ridicat avioane de luptă de pe aeroportul Tomaszow Lubelski. Armata și Parchetul au ajuns la fermă, relatează Visegrad 24.
UPDATE 21.42
Fragmentele de rachetă de la fața locului seamănă foarte mult cu cele de la o rachetă 5V55K de la S-300.
The missile(s) that impacted Polish territory near the Ukrainian border very much looks like a 5V55K from the S-300. https://t.co/Q3KHuettf0
— OSINTtechnical (@Osinttechnical) November 15, 2022
UPDATE 21.40
Estonia spune că informațiile privind rachete rusești care ar fi căzut pe teritoriul Poloniei sunt „cele mai îngrijorătoare”.
Ministerul Afacerilor Externe din Polonia și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „ultimele știri din Polonia”. „Ne consultăm îndeaproape cu Polonia și Aliații. Estonia este pregătită să apere fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a scris MAE eston într-un tweet.
„Suntem pe deplin solidari cu aliatul nostru apropiat Polonia”, se mai spune în mesaj.
UPDATE 21.35
O reacție a venit din partea ministrului Apărării din Letonia, Artis Pabriks, care a postat pe Twitter:
„Condoleanțe fraților noștri polonezi. Regimul criminal din Rusia a tras cu rachete care au vizat nu numai civilii ucraineni, dar au căzut și pe teritoriul NATO, în Polonia. Letonia este pe deplin alături de prietenii polonezi și condamnă această crimă”.
My condolences to our Polish brothers in arms. Criminal Russian regime fired missiles which target not only Ukrainian civilians but also landed on NATO territory in Poland. Latvia fully stands with Polish friends and condemns this crime.
— Artis Pabriks (@Pabriks) November 15, 2022
UPDATE 21.35
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a convocat şi el Consiliul de Securitate al ţării.
Potrivit AFP, Pentagonul verifică informaţiile referitoare la rachetele care ar fi căzut în Polonia.
UPDATE 21.30
Explozia în cauză ar fi avut loc la Przewodowo, în districtul Hrubieszów, la 10 km de granița cu Ucraina.
Nu se cunoaște deocamdată despre ce tip de rachete e vorba, de unde au fost lansate și cum de au căzut pe teritoriul polonez.
Premierul polonez a convocat o reuniune urgentă a unui comitet pentru securitate națională și afaceri de apărare, a anunțat marți pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului, potrivit Reuters.
UPDATE 21.20
Pompierii din Polonia au declarat marți că două persoane au murit într-o explozie în Przewodow, un sat din estul Poloniei, în apropiere de granița cu Ucraina.
UPDATE 21.14
Pentagonul anunță că nu poate corobora, la acest moment, informațiile privind două rachete rusești care ar fi căzut în Polonia.
Polonia este țară membră NATO.
Două rachete rusești au căzut în Polonia, lângă granița cu Ucraina. Doi oameni au murit, potrivit presei poloneze. Guvernul a convocat Consiliul de Securitate.
Consiliul, format din ministerii apărării, internelor, justiției și afacerilor externe, precum și coordonatorul serviciilor de informații, pregătește și coordonează deciziile privind securitatea și apărarea națională. Purtătorul de cuvânt al cabinetului, Piotr Muller, nu a precizat despre ce discută consiliul, relatează Reuters. Rachetele au căzut în localitatea Przewodow, lovind o fermă de cereale.
Poliția, parchetul și armata sunt deja la fața locului. Forțele armate poloneze sunt în „alertă maximă”, potrivit postului de radio polonez ZET. Pompierii au confirmat că au avut loc explozii în Przewodow, dar au spus că în acest moment nu sunt cunoscute cauzele, a declarat într-un interviu pentru Radio Lublin purtătorul de cuvânt al pompierilor din zonă. Acesta a confirmat că două persoane și-au pierdut viața.

⚡️ Presumably – a video of the consequences of a landed missile in Poland.
— NEXTA (@nexta_tv) November 15, 2022
