Skip to content
Politică

UPDATE/ Grindeanu NU DEMISIONEAZĂ: Evaluarea trebuia să fie făcută prin dialog cu mine!

pressalert.ro

UPDATE 23:16

Premierul Sorin Grindeanu a făcut, miercuri seara, primele declarații după ședința PSD.

”Vreau să le mulțumesc tuturor românilor pentru susținere. Sunt emoționat de toate mesajele pe care le-am primit în aceste zile. A însemnat foarte mult pentru mine, și de aceea am ținut să le mulțumesc tuturor. Mi s-a propus șefia mai multor instituții doar ca să îmi dau demisia, sau să fac parte din alt Guvern. Nu îmi dau demisia. Îmi voi da demisia după ce Iohannis va numi un premier de la PSD. Eu cred că e normal faţă de acele sute de mii de oameni, faţă de scorul pe care PSD l-a obţinut în alegeri. Eu nu vreau ca alte scenarii să poată intra în discuţii. Vă citesc o măsură care nu este realizată: dezvoltarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă. Şi de asta trebuie să plec, probabil. I-am propus, după toate aceste lucruri în CEx, domnului Dragnea să ne asumăm împreună acest presupus eşec. Să ne dăm amândoi demisia. Nu am văzut că s-a întâmplat… sau poate mi-a scăpat în declaraţiile de după. Am încercat să înţeleg de ce există această furie de a schimba propriul Guvern şi de ce timp de mai bine de o lună de zile Dragnea şi alţii pe care i-aţi văzut la televizor au vorbit despre remaniere, demisii. Mi-a fost foarte greu să înţeleg…De ce trebuie să pui presiune pe proprii tăi miniştri. Nu am găsit răspuns. Poate dorinţa unui singur om de a avea toată puterea. Nu văd alt răspuns. Am auzit, pe surse, de o evaluare a Guvernului, a miniştrilor şi a mea, ca premier. Sigur că am participat la tot felul de întâlniri în această perioadă şi vă spun că eu, ca premier, am văzut pentru prima oară evaluarea în această seară. Eu cred că această evaluare trebuia să fie făcută prin dialog cu mine, ca premier, şi cu fiecare ministru în parte, să fie una cât se poate de reală. Marea majoritatea a miniştrilor nu a participat la astfel de întâlniri. Mai cred ca azi PNL, USR, presedintele sunt foarte invidiosi pe serviciul facut de PSD lor, pe modul in care CEX al PSD a facut un cadou PNL, USR si presedintelui Iohannis.”, a declarat Grindeanu, într-o conferință de presă, după ședința PSD.

––––––––––––––––––––-

PSD a decis să îi retragă sprijinul politic lui Grindeanu, în ședința CEXN al partidului, potrivit postului de televiziune Antena 3.

Citiți și UPDATE/ PSD a votat retragerea sprijinului pentru Grindeanu

Însă, potrivit surselor EVZ.ro, se pare că premierul Sorin Grindeanu a anuntat, miercuri seara, ca va demisiona cu doua conditii:

1) Klaus Iohannis sa numeasca un premier de la PSD, pentru ca Guvernul sa nu ajunga pe mana opozitiei.

2) Liviu Dragnea sa isi asume esecul ministrilor si sa demisioneze, deoarece seful PSD a fost cel care i-a ales pe ministri.

Sorin Grindeanu a plecat de la sedinta PSD si se indreapta spre Guvern, unde va face declaratii in scurt timp.

1 comentariu la “UPDATE/ Grindeanu NU DEMISIONEAZĂ: Evaluarea trebuia să fie făcută prin dialog cu mine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *