Skip to content
Politică

UPDATE Iohannis, față în față cu protestatarii de la Cotroceni FOTO

www.cancan.ro

UPDATE 19:19

Klaus Iohannis a postat pe Facebook o relatare și o fotografie de la întâlnirea cu demonstranții care îi cer demisia în fața Palatului Cotroceni.

„Am fost în această seară să vorbesc cu oamenii care protestează de câteva zile în faţa Palatului Cotroceni. Înţeleg să îmi exercit mandatul de președinte ascultând vocea tuturor românilor, indiferent de opțiunile lor. Este absolut firesc să existe diferențe de păreri şi puncte de vedere şi este dreptul fiecărui cetăţean de a-şi face cunoscute convingerile, în mod paşnic şi civilizat”, a scris Iohannis, fără nicio referire însă la huiduielile cu care a fost întâmpinat.

La această oră, Agerpres scrie că sunt 400 de protestatari în fața Președinției.

Fotografia postată de Klaus Iohannis.

––––––––-

Președintele Klaus Iohannis a ieșit miercuri seară în fața protestatarilor de la Palatul Cotroceni, care îi solicită demisia pentru a patra seară consecutiv.

Șeful statului a încercat să poarte un dialog cu manifestanții, dar a fost huiduit puternic, fapt ce l-a determinat a face cale întoarsă, informează Antena 3.

Sursa citată menționează că Iohannis a stat circa două minute de vorbă cu protestatarii, însă dincolo de gardul protector instalat de către jandarmi – spre deosebire de săptămâna trecută, cân politicianul a făcut o baie de mulțime printre manifestanții din Piața Victoriei.

Digi24.ro scrie că manifestanții de la Cotroceni l-au huiduit pe Klaus Iohannis, au scuipat spre el şi i-au strigat că nu are comportamentul normal unui şef de stat. Potrivit aceluiași site de știri, Iohannis i-a întrebat pe cei circa 200 de protestatari cum ar putea să le facă viaţa mai bună, dar oamenii nu i-au dat ocazia să poarte un dialog.

„Suntem cu toţii români”, le-a spus Iohannis. „Demisia!” i-au răspuns cei adunaţi.

După câteva minute, Klaus Iohannnis s-a întors în curtea Palatului. Angajaţii Preşedinţiei au vrut să le ofere ceai protestatarilor, dar aceştia au refuzat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *