Skip to content
Politică

UPDATE Iulian Matache a depus jurământul la Cotroceni. Cine sunt marii absenţi şi ce i-a transmis președintele

UPDATE

Iulian Matache, a depus, vineri, jurământul de investitură în funcția de ministru al Transporturilor, la Palatul Cotroceni.

Întrebat ce i-a spus președintele Klaus Iohannis, Matache a răspuns: „Felicitari”.

Totodată, întrebat să fie propus pentru ministerul Transporturilor de premierul Victor Ponta, Matache a răspuns că nu se poate pronunţa.

„Va stau la dispozitie la minister. Haideti sa ma asez, sa spunem, sa continuam ceea ce am avut de facut pana acum si cu siguranta va stau la dispozitie. Nu stiu sa va spun daca ma asteptam sau nu”, a declarat Iulian Matache.

De la ceremonie au lipsit atât premierul Victor Ponta, cât şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

–––-

Noul ministru al Transporturilor, Iulian Matache, depune, vineri, la ora 9.00, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de numire a lui Iulian Matache în funcţia de ministru al Transporturilor, potrivit româniatv.net.

Fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Iulian Matache a fost a doua propunere a premierului Victor Ponta pentru acest portofoliu, după ce președintele Klaus Iohannis a respins numirea lui Mihai-Viorel Fifor în această funcție, pe motiv că nu are expertiza și experiența managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor.

Iulian Matache îl înlocuieşte pe Ioan Rus care a demisionat din funcție după o serie de declarații referitoare la românii din străinătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *