UPDATE 14:06
Protestul din Piaţa Victoriei al poştaşilor s-a încheiat, în jurul orei 13:00, fără incidente. În urma discuţiilor cu reprezentanţii Guvernului s-au stabilit realizarea unor creşteri salariale, anul acesta, cu încadrarea în anvelopa salarială, şi elaborarea unui act normativ privind concediile de odihnă, ce va fi promovat în şedinţă de Guvern în iulie.
Potrivit agerpres.ro, în cazul în care promisiunile făcute de autorităţi nu vor fi respectate, factorii poştali ameninţă că vor opri lucrul.
Astfel, în urma discuţiilor purtate la sediul Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), de o delegaţie a sindicaliştilor din Poşta Română cu ministrul Marius Bostan, secretarul de stat Radu Dorcioman, precum şi cu vice-premierul Costin Borc, pe marginea listei de revendicări a poştaşilor, s-a convenit constituirea unui grup de lucru pentru redactarea unui act normativ privind concediile de odihnă, ce va fi promovat în şedinţă de Guvern în luna iulie.
Referitor la creşterea salariilor, acţionarul majoritar (statul român prin MCSI), a fost de acord cu realizarea acestor creşteri salariale anul acesta, cu încadrarea în anvelopa salarială prevăzută în bugetul pe 2016, acest lucru fiind posibil prin eficientizarea activităţii.
În ceea ce priveşte reducerea continuă a veniturilor Poştei Române, acţionarul majoritar a fost de acord, cu ajutorul Adunării Generale a Acţionarilor, să se cuprindă obiective prioritare în contractele de management şi să fie semnate contracte de performanţă cu directorii şi directorii executivi din centrale pentru creşterea veniturilor companiei.
În legătură cu revendicarea privind conversia datoriilor Poştei Române în acţiuni ale statului, cei doi miniştri s-au declarat de acord că acest lucru se poate face printr-un plan de eficientizare a activităţii CNPR, însă trebuie să fie de acord şi celălalt acţionar, Fondul Proprietatea (care deţine 25% din acţiuni), să participe la această majorare de capital.
Referitor la decontarea serviciului universal, s-a stabilit că până la sfârşitul anului CNPR va încasa bani de la ANCOM pentru acesta, în timp ce, în ceea ce priveşte reducerea vârstei de pensionare s-a decis constituirea unui grup de lucru care să studieze variantele posibile, întrucât legislaţia este restrictivă. Subiectul a rămas deschis discuţiilor.
UPDATE 12:30
Circa 3.500 de lucrători poştali din toată ţara protestează sâmbătă în faţa Guvernului pentru creşterea salariilor şi asigurarea unor condiţii decente de muncă, scrie bursa.ro.
Protestul a început la ora 11:00 şi ar trebui să se încheie la ora 13:00.
Poştaşii au pancarte cu următoarele mesaje: „Respectaţi contractul colectiv de muncă”, „Nu călcaţi pe salariile noastre. Tundeţi-le pe ale voastre”, „Vrem salarii decente”. De asemenea, protestatarii fluieră din vuvuzele şi scandează: „Hoţii”.
O delegaţie a sindicaliştilor din Poşta Română discută la sediul Ministerului Comunicaţiilor cu ministrul Marius Bostan, secretarul de stat Radu Dorcioman, precum şi cu vice-premierul Costin Borc pe marginea listei de revendicări a poştaşilor, a informat ministerul.
––––
Poștașii vor protesta sâmbătă în Piața Victoriei din București, revendicând creșterea veniturilor salariaților și asigurarea unor condiții decente de muncă.
Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) are peste 20.000 de membri, dintre cei circa 26.000 de angajați din Poșta Română.
„SLPR continuă acțiunile de protest, începute în luna martie 2016, conform calendarului stabilit, cu un miting național ce se va desfășura în ziua de sâmbătă 7 mai 2016, începând cu ora 11,00, în Piața Victoriei din București”, se arată în comunicatul SLPR.
Principalele revendicări ale lucrătorilor poștali din România vizează creșterea veniturilor salariaților, asigurarea condițiilor de muncă decente la locurile de muncă, acordarea efectivă a concediilor de odihnă, agenților poștali, compensarea, de către statul român, a cheltuielilor efectuate de Poșta Română pentru furnizarea serviciului universal, obligație impusă Poștei prin decizia ANCOM, anularea datoriilor Poștei Române provenite din amenzile aplicate de Consiliul Concurenței precum și încetarea impunerii, de către conducerea CNPR, a efectuării de muncă neplătită, la ordin, de către ‘talpa poștei” (factori, agenți, mânuitori de valori, șoferi, oficiante, diriginți), scrie romaniatv.net.
