UPDATE 18:13
Cel puțin 14 persoane au fost rănite joi în orașul turc Diyarbakir, din sud-estul Turciei, într-un atac cu mașină-capcană care a vizat un microbuz.
Autovehiculul transporta forțe speciale ale poliției, informează Reuters, citând o sursă de securitate, conform Agerpres.
Potrivit AFP, printre răniți se află trei membri ai forțelor de ordine, care desfășoară de mai multe luni operațiuni de anvergură împotriva rebelilor kurzi în mai multe cartiere din acest oraș și în sud-estul anatolian în general.
https://www.youtube.com/watch?v=yq3_4Q3YFFA
–––
O explozie puternică s-a produs joi, în Turcia, în orașul Diyarbakir (situat în sud-estul țării), în apropierea unei stații de autobuz.
Mai multe ambulanțe se îndreaptă spre locul exploziei, transmite Agerpres, citând presa străină.
