UPDATE 13:54
În exclusivitate pentru PS News, Dan Vîlceanu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a anunțat că s-a autosuspendat din funcția de președinte al PNL Gorj pe perioada în care îndeplinește și funcția de secretar general al PNL.
„Da, este adevărat. M-am autosuspendat din funcția de președinte al PNL Gorj pe perioada în care îndeplinesc funcția de secretar general al PNL”, a declarat ministrul Dan Vîlceanu pentru PS News.
–––––––––
Schimbare la vârful organizației PNL Gorj: Dan Vîlceanu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a renunţat la conducerea filialei. Potrivit publicaţiei locale gorjonline.ro, conducerea interimară a organizaţiei judeţene este preluată de prim-vicepreşedintele organizaţiei liberale, Dumitru Leuştean.
Amintim că Dan Vîlceanu a obţinut funcţia de secretar general al PNL după ce a fost votat de 1743 de delegaţi la Congresul PNL din septembire 2021. Conducerea PNL Gorj i-a fost lăsată primarului din Novaci, Dumitru Leuştean, scrie publicaţia locală. Liberalul Dumitru Leuştean a câştigat detaşat alegerile oraşului Novaci la alegerile locale din 2020.
