UPDATE 20:25
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost reţinut, în urmă cu puţin timp, pentru 24 de ore, de Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul de corupţie în care procurorii au făcut percheziţii joi dimineaţa, informează Realitatea TV.
Vineri, edilul va fi prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Iată comunicatul DNA cu privire la reținerea lui Andrei Chiliman:
”În completarea comunicatului cu nr. 1110 din 18 iunie 2015, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 18 iunie 2015, a inculpatului CHILIMAN ANDREI IOAN, primar al Sectorului 1 București, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– complicitate la trafic de influență, în formă continuată,
În cauză, a fost dispusă a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de suspecții:
MOISESCU VLAD OCTAVIAN, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– trafic de influență,
COSTESCU IOANA, consilier personal al primarului Sectorului 1, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– trafic de influență,
BRAD ION, consilier local la Sectorul 1 București, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– complicitate la trafic de influență.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
Încă din anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa suspectului Moisescu Vlad Octavian, a fost constituit un grup infracțional organizat, compus din acesta, Costescu Ioana (consilier personal al primarului Chiliman Andrei și interfața lui Moisescu Vlad Octavian la nivelul Primăriei Sectorului I București), Chiliman Andrei Ioan și Brad Ion (consilier local), grup care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție și asimilate acestora, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare, de la agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică, pe parcursul derulării contractelor încheiate cu primăria.
Suspectul Moisescu Vlad Octavian coordona grupul infracțional, solicita și încasa comisioanele respectiv dispunea cu privire la modalitatea gestionării acestora, suspecții Costescu Ioana și Brad Ion derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar inculpatul Chiliman Andrei Ioan, prin prisma atribuțiilor conferite de funcția sa, garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și ulterior, pe parcursul derulării acestora.
Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale, în modalitatea descrisă mai sus, au fost împărțiți între suspecții Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Brad Ion, inculpatul Chiliman Andrei și filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% inculpatul Chiliman Andrei; 15% Moisescu Vlad; 15% Ioana Costescu; 15% Brad Ion, 10% partidul respectiv – filiala sector 1.
Diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.
Concret, grupul infracțional a obținut de la reprezentanții a două societăți comerciale, beneficiare a unor contracte de lucrări publice (lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din sectorul 1 al municipiului București, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier), sumele de 300.000 lei respectiv 38.481.488 lei.
Această din urmă sumă de bani a reprezentat un procent de 10% din plățile efectuate de către Primăria Sectorului I București către firma respectivă, în perioada 2007 – 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică menționată.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Inculpatului Chiliman Andrei Ioan i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat la data de 19 iunie 2015, la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și efectuarea urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
–––––––––––-
UPDATE 15.15
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a întors în jurul orei 15.00 de la Bruxelles. Pe aeroport, edilul a fost așteptat de procurorii DNA care l-au urcat în dubă și l-au dus la sediul DNA Ploiești.
Chiliman a precizat că ”nu a făcut niciodată așa ceva” și că se așteaptă la orice, admițând astfel că ar putea să fie reținut 24 de ore.
UPDATE 13.00
Procurorii ridică documentele care le vor fi necesare în decursul anchetei. Surse judiciare spun că Andrei Chiliman nu e în incinta primăriei.
Edilul sectorului 1 ar fi plecat la Bruxelles, urmând să revină joi în țară. Cel mai probabil va fi audiat azi de procurorii de la DNA Ploiești, în legătură cu o serie de contracte încheiate în perioada 2006 – 2015.
–-
În cursul dimineații de joi, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins la sediul uneia dintre cele mai importante primării din România.
Procurorii DNA ”au vizitat” sediul Primăriei Sectorului 1, iar primarul Andrei Chiliman ar fi intrat în vizorul DNA. Acesta ar fi suspectat de acuzatia de trafic de influență.
Descinderile ar avea loc în legătură cu dosarul lui Iulian Herțanu, cumantul lui Victor Ponta.
De asemenea, surse judiciare susţin că primarul Chiliman ar urma să fie dus la audieri la sediul DNA Ploiești. Alături de Chiliman, ar urma să mai fie duse la audieri și încă 3 persoane angajate în Primăria Sectorului 1.
„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2006 – 2015.
În cursul zilei de 18 iunie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații, situate în municipiul București, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, se arată în comunicatul DNA.
