UPDATE 10:50
Procesul președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost amânat până pe 11 aprilie, au hotărât în urmă cu puțin timp judecătorii de la ICCJ, informează Digi24.
––––––
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) dezbat, marți, primul termen pe fond în dosarul în care președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016, iar timp de 8 luni procesul s-a desfășurat în procedura de cameră preliminară.
Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată, informează Realitatea.net
