Plenul Reunit al Parlamentului a votat marți Strategia Națională de Apărare a Țării.
După o sesiune de dezbateri extrem de scurtă, rezultatul votului este următorul: 282 de voturi ”pentru”, un vot împotrivă și o abținere.
Dezbaterea Strategiei Naționale de Apărare a Țării a început în Parlament, în jurul orei 13.30.
Strategia este dezbătută in absenta premierului Victor Ponta, aflat in Turcia, dar și a liderului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cel care s-ar afla și el la Istanbul.
Înainte de dezbaterea și votul din Plen a existat un scandal în jurul avizului consultativ al Comisiilor de politică externă din Senat și Camera Deputaților.
„Avizul comisiilor de politica externa era nenecesar. Sesizarea a fost neregulamentara, nerelevanta si nenecesara, dupa raportul comisiilor de aparare. Astazi trebuie sa se dezbata si sa se voteze strategia”.
„Asistam la un boicot al majoritatii parlamentare, in special din partea Senatului, in special PSD-PC-PLR. Sunt prezenti parlamentarii UNPR. Noi ne-am mobilizat. Mi se pare meschin, jenant ca pe un document atat de important, PSD sa se comporte ca niste copii suparati ca li s-au luat jucariile. Presedintele a propus strategia cu acordul CSAT, au fost consultate partidele.
E o tergiversare ca sa isi arate muschii niste copii suparati, in fata presedintelui Iohannis. Nu pot sa imi explic de unde vine aceasta atitudine de fronda ascunsa, fara asumare publica”, a spus marți prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban.
Premierul interimar, Gabriel Oprea, și-a exprimat, în plenul Parlamentului, că adoptarea acestei strategii naționale nu trebuie să fie una politicianistă.
”Acest document strategic a fost prezentat în ședința CSAT, a fost supus analizei specialiștilor din ministere, a fost dezbătut cu liderii partidelor politice. Personal, în calitate de vicepreministru, am fost direct interesat de acest document strategic.
Elaborarea și adoptarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării nu trebuie să fie una cu tentă politicianistă. (…) Am încrederea că astăzi vom adopta această strategie.
(…) Voi vota cu toată convingerea Strategia Națională de Apărare a Țării. România este o țară sigură, o țară care oferă stabilitate și securitate în regiune.
Ca preşedinte al UNPR, sunt un susţinător, şi ca militar, a ceea ce înseamnă securitate și siguranță naţională.
Romania îşi respectă angajamentele în dom securităţii şi este respectată de partenerii noştri strategici. Romania est o ţară sigură, care genenerează stabilitate şi securitate în regiune. România are astăzi cele mai importante garanţii de securitate pe care le-a avut vreodată, plus apartenenţa în NATO şi UE. Prin această abordare de tip european a conceptului de securitate extinsă, care depăşeşte dimensiunea strict militară, Strategia Națională de Apărarii are rolul de a contura profilul strategic al României pe termen mediu şi lung, prin principiile de acţiune fixate, acest document poate contura profilul unui stat inteligent, credibil şi capabil.”, a precizat Oprea în fața plenului reunit al Parlamentului.

Cum sa nu respecti ordinele unui general de intendenta ? Deci, parlamentari, cu izmenele inainte, mars !!!