UPDATE 14:05
Scandalul pare să fi luat sfârşit. Află cine este noul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR).
Este vorba despre judecătorul Valer Dorneanu, informează Realitatea TV.
Amintim că Dorneanu a fost, între 2000 şi 2004, preşedintele Camerei Deputaţilor (din partea PDSR/PSD).
UPDATE 11:40
Președintele Klaus Iohannis o susține pe Livia Stanciu la șefia Curții Constituționale (CCR), potrivit unor informații pe surse citate de Antena 3.
Decisiv în această situație va fi însă votul din interiorul Curții.
––––––––––––––––-
Cei trei noi judecători ai Curţii Constituţionale a României – Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache vor depune jurământul de învestitură în funcţie miercuri într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni.
Însă, o contestație depusă de Mariana Rarinca va da peste cap numirea Liviei Stanciu la CCR.
Mariana Rarinca contestă hotărârea de pensionare a șefei ÎCCJ, astfel încât, Livia Stanciu nu va putea ajunge la CCR până ce nu va fi soluționat atacul Marianei Rarinca împotriva Hotărârii CSM prin care s-a decis eliberarea din funcție a președintelui ÎCCJ, potrivit Antena3.ro
