UPDATE 19:08
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis să nu îl cerceteze pe Procurorul General, Augustin Lazăr, în scandalul Ordonanței de Urgență 13, care a scos sute de mii de oameni în stradă, relateaza Realitatea Tv.
UPDATE 18:40
Proiectul privind grațierea a primit aviz pozitiv, astăzi, în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), a declarat președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Cristina Tercea.
UPDATE 10:40
La ședința de marți a Consiliului Superior al Magistraturii unul dintre judecători a cerut cercetarea disciplinară a procurorului general Augustin Lazăr în contextul deciziei Curții Constituțioanele care a declarat un conflict de natură juridică între guvern și DNA privind ancheta penală pe emiterea ordonanței de urgență numărul 13 privind modificările la codurile penale.
„Vă propun să suplimentăm ordinea de zi cu două puncte. Primul punct care să vizeze sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la contextul în care DNA și-a arogat competența de a verifica legalitatea și oportunitatea emiterii unui act normativ, în sensul celor reținute în decizia CCR, precum și sub alte aspecte, (…) în special cu privire la situația de la DNA Ploiești, respectiv dacă s-au cunoscut disfuncționalitățile de la această unitate de Parchet și care au fost măsurile, dacă s-au luat măsuri, care au fost acestea, pentru a preîntâmpina evoluția acestui caz”, a propus Simona Marcu, potrivit Agerpres.
A doua propunere a vizat sesizarea IJ cu privire la modalitatea prin care Augustin Lazăr a gestionat comunicarea publică după trimiterea OUG 13.
„Al doilea punct vizează sesizarea Inspecției Judiciare pentru a verifica modul în care procurorul general, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a gestionat comunicarea publică în perioada ulterioară trimiterii OUG 13/2017, din perspectiva respectării obligației de rezervă pe care o are orice magistrat”, a mai propus Simona Marcu.
UPDATE 9:36
Ministrul Justiției, Tudorel Toader a declarat, marți dimineața, înainte de ședința CSM, în cadrul căreia va fi dezbătut proiectul PSD privind grațierea că ”fiecare trebuie să își îndeplinească competențele legale”.
”Eu o sa îmi exprim punctul de vedere. Fiecare trebuie să iși îndeplinească competențele legale. Eu ieri vă spuneam, și vă spun și astăzi, că n-am văzut forma proiectului de grațiere din Parlament. După ce îl voi vedea, voi comenta”, a declarat ministrul Justiției Tudorel Toader.
UPDATE 9:24
Procurorul general al României, Augustin Lazăr a ajuns, marți dimineață, la sediul CSM.
”Așteptăm motivarea CCR, noi vom continua ancheta. Ministerul Public este sesizat cu fapte penale concrete și persoane concrete. Ancheta va continua fiindcă procurorii sunt puși sa afle adevărul cu privire la persoanele și faptele implicat. Noi am sesizat inspecția judiciară pentru a efectua o ancheta disciplinară. Urmează sa discutam mai departe. În continuare vom vedea ce va face procurorul de caz”, a declarat Augustin Lazăr.
––––––
Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) va dezbate în ședința de marți, 28 februarie, proiectul de lege controversat, propus de PSD privind graţierea colectivă a unor pedepse.
Astfel, pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a plenului CSM se mai află și demisia din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, precum și cererea de pensionare a fostului secretar de stat Constantin Sima, informează Realitatea.net
Graţierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani inclusiv este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială, se apreciază într-un punct de vedere cu privire la proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse, întocmit de Direcţia legislaţie, documentare şi contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
„Având în vedere că pedeapsa aplicată printr-o hotărâre judecătorească definitivă trebuie să fie executată pentru a-şi îndeplini funcţiile şi scopul, apreciem că punerea în libertate a unui număr semnificativ de persoane cu antecedente penale (prin proiect propunându-se graţierea în întregime a pedepselor cu închisoare de până la 5 ani) este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială”, se arată în documentul postat vineri pe site-ul CSM.
